Decizia CCR nr. 547/2017Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 13.07.2017 · dosar 17.085/299/2012
Punctul 5
5. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că din chiar cuprinsul textului de lege criticat rezultă că intenția legiuitorului a fost aceea de a interzice obținerea de bani, bunuri sau foloase necuvenite, atunci când pentru aceasta se folosește influența sau autoritatea. Prin urmare, este vorba despre săvârșirea faptei cu intenție directă, calificată prin scop, acest lucru fiind expres prevăzut de legislație. Sintagmele și expresiile criticate de autorul excepției sunt expresii univoce ce se regăsesc și în alte acte normative, fiind, de asemenea, explicate și în jurisprudență și în doctrină. Contrar celor susținute de autorul excepției, nu se pedepsește obținerea legală de bunuri, bani sau alte foloase, legiuitorul menționând expres în textul de lege criticat că acestea sunt necuvenite. Așadar, apreciază că textul de lege criticat este clar, destinatarii normei putându-și da seama dacă se află în ipoteza textului de lege criticat. ...
Sursa oficială ↗