Decizia CCR nr. 552/2017Punctul 6
Punctul 6
6. Curtea de Apel București - Secția a II-a penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Susține că dispoziția legală criticată îndeplinește condițiile previzibilității, preciziei și clarității legii, existând elementele necesare pentru a permite destinatarilor să prevadă care este conduita interzisă și consecințele care ar putea rezulta prin încălcarea acestora. Astfel, sintagmele „defectuos“ și „vătămare a drepturilor sau intereselor legitime“ prevăzute în art. 297 din Codul penal pot fi înțelese cu ușurință de către destinatarii legii penale, la nevoie apelând la persoane calificate, interpretarea acestora efectuându-se de către instanțele de judecată de la caz la caz, așa încât nu este nevoie de o definire specială a acestor termeni în Codul penal ori într-o altă lege. Totodată, instanța de judecată arată că nu se poate presupune, în mod rezonabil, că destinatarul normei penale nu are suficiente date pentru a înțelege ce înseamnă îndeplinirea atribuțiilor în mod defectuos, cu atât mai mult cu cât textul de lege leagă această infracțiune de cauzarea unei pagube ori a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice. Prin urmare, dispozițiile legale criticate sunt formulate clar, fluent și inteligibil, reglementând cu claritate conduita de urmat pentru destinatarul normei penale. Referitor la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 23 din Constituție, instanța susține că principiul legalității incriminării nu este afectat deoarece textul îndeplinește criteriile cerute de acest principiu, subiecții de drept penal neputându-se prevala de necunoașterea legii ori de aprecieri subiective care să vizeze prevalența unor prevederi de drept administrativ față de reglementările în materie penală. ...
Sursa oficială ↗