Decizia CCR nr. 405/2016Paragraful 28
Paragraful 28
25. Tribunalul Brăila - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că dispoziţiile de lege criticate îndeplinesc condiţiile previzibilităţii, preciziei şi clarităţii legii din perspectiva prevederilor constituţionale invocate, existând elementele necesare pentru a permite în mod rezonabil destinatarilor să prevadă care este conduita interzisă şi consecinţele care ar putea rezulta prin încălcarea acestora. Apreciază că sintagmele "defectuos" şi "vătămare a drepturilor sau intereselor legitime" prevăzute în art. 297 din Codul penal pot fi înţelese cu uşurinţă de către destinatarii legii penale, la nevoie apelând la persoane calificate, interpretarea acestora efectuându-se de către instanţele de judecată de la caz la caz, aşa încât nu era nevoie de o definire specială a acestor termeni în Codul penal ori într-o altă lege. În continuare arată că modul de interpretare a acestor termeni conţinuţi şi în vechea reglementare, interpretare ce nu a pus probleme din punctul de vedere al previzibilităţii legii, este aplicabil şi în prezent. În privinţa neprevederii în mod expres a formei de vinovăţie cu care s-ar putea comite fapta de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) din Codul penal se apreciază că noua reglementare nu a mai preluat sintagma "cu ştiinţă" prevăzută de textele art. 246 şi 248 din Codul penal din 1969, dar aceasta nu atrage probleme pe tărâmul previzibilităţii legii penale, întrucât prin simpla interpretare a textului art. 297 alin. (1) din Codul penal, în acord cu dispoziţiile art. 16 din acelaşi act normativ, se poate înţelege că forma de vinovăţie cu care se poate comite această infracţiune este intenţia directă sau intenţia indirectă.
Sursa oficială ↗