Decizia CCR nr. 519/2017Punctul 8

8. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens reține că, sub denumirea marginală „Dreptul martorului de a nu se acuza“, dispozițiile citate interzic folosirea împotriva unui coinculpat a declarațiilor pe care acesta le-a dat în calitate de martor în aceeași cauză. Consideră că, atât timp cât prevederile art. 118 din Codul de procedură penală instituie o excepție în privința admisibilității depoziției respective, acestea trebuie interpretate strict și limitativ. Apreciază că normele procesual penale criticate nu determină o discriminare între coinculpații din aceeași cauză, deoarece aceștia nu se află în situații identice, rațiunea legii neexistând decât în cazul celui care a avut calitatea de martor. Dacă, în cazul martorului devenit inculpat, principiul adevărului este trecut în plan secund, în respectul dreptului la apărare și al dreptului oricărei persoane de a nu se autoincrimina, în cazul coinculpaților o asemenea rațiune nu subzistă. Totodată, apreciază că prevederile art. 118 din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la un proces echitabil. Faptul că probatoriul administrat în privința unui coinculpat conține mai multe mijloace de probă decât în cazul altui coinculpat nu constituie un argument în sensul caracterului inechitabil al procedurii de judecată. Această situație depinde de împrejurările concrete ale cauzei și nu interferează cu principiul egalității armelor în procesul penal. Așadar, câtă vreme legea oferă tuturor inculpaților condiții egale pentru susținerea cererilor și apărărilor lor, aceștia fiind supuși acelorași reguli în privința admisibilității și administrării probatoriului, nu se poate susține încălcarea art. 21 alin. (3) din Constituție. Consideră că prevederile criticate nu aduc atingere dreptului la apărare, dimpotrivă, sunt menite să garanteze două componente ale sale, respectiv dreptul la tăcere al celui acuzat și dreptul de a nu se autoincrimina. ...