Decizia CCR nr. 513/2017Punctul 32

32. Art. 37 alin. (2) din Legea nr. 319/2006 instituie o formă agravată a infracțiunii prevăzute de alin. (1) al aceluiași articol prin instituirea unei pedepse mai mari dacă s-au produs „consecințe deosebite“. Ori de câte ori legiuitorul a reglementat forme agravate ale anumitor infracțiuni [a se vedea art. 192 alin. (3) din Codul penal - Dacă prin fapta săvârșită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, art. 196 alin. (4) din Codul penal - Dacă urmările prevăzute în alin. (1) -(3) s-au produs față de două sau mai multe persoane, art. 218 alin. (4) din Codul penal - Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, art. 221 alin. (2) din Codul penal - minorul este rudă în linie directă, frate sau soră; minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului; fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice, art. 260 alin. (2) din Codul penal - Dacă fapta a fost săvârșită de custode, etc.], înțelesul acestora era fie definit în mod expres, fie se putea distinge cu ușurință din raportarea lor la firesc. Cu toate acestea, legiuitorul nu a definit în cuprinsul art. 5 al legii ce se înțelege prin „consecințe deosebite“. Or, având în vedere multitudinea posibilităților care pot intra în înțelesul sintagmei criticate, destinatarul normei penale nu are posibilitatea de a afla care este conduita prohibită reglementată în așa fel încât să-și adapteze conduita în mod corespunzător. În plus, împrejurarea că în art. 146 din Codul penal din 1969 și în art. 183 din actualul Cod penal se explică înțelesul unor termeni sau expresii din legea penală nu este de natură a acoperi viciul de neconstituționalitate, întrucât sintagma utilizată în Codul penal are în vedere „consecințe deosebit de grave“, iar sintagma criticată are în vedere „consecințe deosebite“. Identitatea parțială a denumirii celor două sintagme nu duce la concluzia existenței unui raport de la parte la întreg. De altfel, potrivit dispozițiilor art. 37 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dacă o noțiune sau un termen nu sunt consacrate sau pot avea înțelesuri diferite, semnificația acestora în context se stabilește prin actul normativ care le instituie, în cadrul dispozițiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, și devin obligatorii pentru actele normative din aceeași materie (a se vedea Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, paragraful 16). În același sens, prin Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014, paragrafele 31 și 32, Curtea Constituțională a statuat că o noțiune legală poate avea un conținut și înțeles autonom diferit de la o lege la alta, cu condiția ca legea care utilizează termenul respectiv să îl și definească. ...