Decizia CCR nr. 483/2017Punctul 21

21. Problema inexistenței stării de recidivă se pune atunci când, după condamnarea definitivă, făptuitorul săvârșește o nouă infracțiune, fără să fie, însă, întrunite celelalte condiții cerute de lege pentru existența stării de recidivă, și anume atunci când pedeapsa anterioară este închisoarea până la 6 luni, este o pedeapsă mai ușoară sau, deși este mai mare de 6 luni, nu poate atrage starea de recidivă - fiind săvârșită în timpul minorității, din culpă, este vorba de o infracțiune amnistiată sau fapta nu mai este prevăzută de legea penală. Dacă această pedeapsă care nu poate constitui singură primul termen al recidivei fusese executată sau considerată ca executată în momentul săvârșirii celei de-a doua infracțiuni, făptuitorul fiind considerat ca și cum ar fi un infractor primar, la stabilirea pedepsei pentru noua infracțiune nu se va pune nicio problemă deosebită. O asemenea problemă se pune, însă, atunci când pedeapsa anterioară nu a fost executată sau nu a fost executată în întregime la momentul săvârșirii celei de-a doua infracțiuni. În acest caz trebuie aplicat modul de calcul al pedepsei prevăzut pentru concursul de infracțiuni. Așa fiind, consecvent dispoziției prevăzute de art. 32 din Codul penal din 1969, potrivit căreia pluralitatea de infracțiuni constituie fie concurs, fie recidivă, legiuitorul a dispus că, în lipsa condițiilor cerute pentru recidivă, pluralitatea de infracțiuni urmează să fie supusă tratamentului prevăzut pentru concursul de infracțiuni, soluție echitabilă prin apropierea acestei situații de cea a concursului. În lipsa unei astfel de reglementări, infractorul ar fi trebuit să execute, cumulativ, toate condamnările la pedepse de 6 luni sau mai mici, în timp ce pedepsele mai mari se contopesc. ...