Decizia CCR nr. 459/2017Punctul 7

7. Guvernul arată că, deși termenul în cauză este unul imperativ, nerespectarea sa nu atrage sancțiunea procedurală prevăzută de art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală (decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen) deoarece, în ipoteza art. 207 alin. (1) din același act normativ, judecătorul de cameră preliminară nu are vocația exercitării „unui drept“, ci este chemat de legiuitor să își îndeplinească o atribuție, fiind obligat să verifice din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii preventive sub puterea căreia se află inculpatul trimis în judecată. Or, nefiind în ipoteza exercitării de către judecător a unui drept procesual, nu se poate vorbi nici despre „decădere din drept“, nici despre „nulitatea actului făcut peste termen“. Chiar dacă nu determină o sancțiune procedurală, nesocotirea acestor termene poate atrage, însă, răspunderea disciplinară a judecătorului de cameră preliminară. Guvernul, susține că, pe de altă parte, presupunând că procurorul respectă termenul prevăzut de art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, iar instanța se pronunță asupra legalității și temeiniciei măsurii preventive mai înainte de expirarea acesteia, însă cu depășirea termenului de 3 zile instituit de prevederile criticate, sancțiunea nulității încheierii nu se justifică, întrucât, prin această întârziere a soluționării cauzei, nu se prejudiciază dreptul la apărare al inculpatului, nici libertatea sa individuală, câtă vreme, prin ipoteză, el face obiectul unei măsuri preventive legal dispuse și al cărei termen nu a expirat. Apreciază că, pentru aceste motive, se impune respingerea excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. ...