Decizia ÎCCJ nr. 10/2025 (RIL)Punctul 11
Punctul 11
11. În argumentarea punctului de vedere a învederat cele trei principii prevăzute de Convenția europeană a drepturilor omului în art. 6, referitoare la judecarea cauzei într-un termen rezonabil și principiile continuității completului de judecată și al nemijlocirii, constând în faptul că justiția nu poate fi înfăptuită cu întârziere de natură să compromită eficacitatea și credibilitatea actului de justiție, iar statelor le revine obligația să organizeze sistemul judiciar într-o manieră prin care să se conformeze acestor exigențe convenționale. Sub acest aspect, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat cel puțin două hotărâri, care au impus legiuitorului național român să facă modificări în Codul de procedură penală, însă particularitățile sistemului judiciar românesc, caracterizat printr-o fluctuație de personal, duce în opinia minoritară, neîmbrățișată de procurorul general, la reluarea cercetării judecătorești, practic la tergiversarea nefondată a soluționării unor cauze, contrar principiului celerității și, practic, al respectării unui drept fundamental al cetățeanului, de a se judeca într-un termen rezonabil, chiar cu riscul prescripției în multe cauze. ...
Sursa oficială ↗