Decizia CCR nr. 328/2017Punctul 25

CCR · decizie de neconstituționalitate · 10.05.2017 · dosar 1.478A/2016
Punctul 25
25. Curtea observă că normele cuprinse în legea criticată, referitoare la folosirea limbii materne a minorităţilor naţionale, particularizează regulile instituite prin Legea nr. 282/2007 la domeniile specifice privind sănătatea publică şi asistenţa socială. Această particularizare nu reprezintă, însă, o simplă translatare a regulilor generale la domeniul menţionat. Prin legea criticată se instituie o regulă nouă, diferită de cea stabilită prin reglementarea-cadru, şi anume se consacră pragul de cel puţin 5.000 de persoane, alternativ celui de peste 20% din numărul locuitorilor deja existent. Sub acest aspect, Curtea Constituţională a statuat, în jurisprudenţa sa, că ori de câte ori o lege nouă derogă de la o altă lege sau o modifică, ea trebuie să aibă cel puţin aceeaşi forţă juridică cu legea anterioară (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 442 din 10 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 15 iulie 2015, paragraful 29). Prin urmare, normele care urmează a fi introduse în Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi cele din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, prin legea criticată, trebuie să aibă cel puţin aceeaşi forţă juridică precum cele în detalierea şi completarea cărora sunt edictate, respectiv Legea nr. 282/2007. Cu alte cuvinte, modificările operate asupra celor două acte normative pot fi realizate printr-un act normativ adoptat conform art. 76 alin. (2) din Constituţie. ...
Sursa oficială ↗