Decizia CCR nr. 328/2017Punctul 32

32. Din analiza normelor criticate rezultă în mod clar că intenţia legiuitorului a fost aceea de a crea cadrul legislativ necesar folosirii limbii materne a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale în raporturile cu anumite instituţii publice, prin transpunerea în dreptul intern a prevederilor art. 13 pct. 2 lit. c) din Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare. Aceste prevederi consacră angajamentul statelor părţi semnatare ca, în domeniul activităţilor economice şi sociale, „în măsura în care autorităţile publice sunt competente în zona în care limbile regionale sau minoritare sunt folosite şi dacă acest lucru este posibil […] să vegheze ca instituţiile sociale, cum ar fi spitalele, căminele de bătrâni, azilurile, să ofere posibilitatea de a primi şi de a îngriji, în propria lor limbă, pe vorbitorii unei limbi regionale sau minoritare, care necesită îngrijiri din motive de sănătate, vârstă etc.“ În înţelesul Legii nr. 282/2007, limbile minoritare sau regionale sunt limbile minorităţilor naţionale, iar potrivit dispoziţiilor art. 2 din lege, limbi minoritare folosite pe teritoriul României sunt: limba albaneză, limba armeană, limba bulgară, limba cehă, limba croată, limba germană, limba greacă, limba italiană, limba idiş, limba macedoneană, limba maghiară, limba poloneză, limba romani, limba rusă, limba ruteană, limba sârbă, limba slovacă, limba tătară, limba turcă şi limba ucraineană. Normele criticate prevăd angajarea în unităţile sanitare şi în instituţiile şi unităţile de asistenţă socială de personal de specialitate de asistenţă medicală sau socială cunoscător al limbii minorităţilor naţionale în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii minorităţilor naţionale fie au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, fie numărul lor este de cel puţin 5.000. Cu alte cuvinte, în toate unităţile administrativ-teritoriale în care o minoritate naţională depăşeşte unul dintre pragurile instituite de lege, instituţiile publice prevăzute în ipoteza normei legale au obligaţia de a efectua demersuri în vederea asigurării comunicării cu cetăţenii aparţinând acelei minorităţi, în limba lor maternă, prin intermediul unui personal calificat cunoscător al respectivei limbi. Astfel, organele competente din cadrul acestor instituţii trebuie să depună toate diligenţele în scopul creării posturilor corespunzătoare angajării noului personal, pe de o parte, şi al îndeplinirii procedurilor prevăzute de lege în vederea ocupării lor, pe de altă parte. Aceste demersuri trebuie realizate în condiţii care să asigure în mod efectiv şi cumulativ atât respectarea dreptului minorităţii la folosirea limbii materne în relaţia cu instituţia publică, cât şi accesul la un act medical sau de asistenţă socială de calitate, deci cu respectarea cerinţelor de competenţă profesională, stabilite prin fişa postului. ...