Decizia CCR nr. 328/2017Punctul 33

33. În mod evident, obligaţia trebuie îndeplinită prin asigurarea personalului calificat cunoscător al limbilor minoritare pentru toate minorităţile naţionale care îndeplinesc, fiecare în parte, condiţia pragului în respectiva unitate administrativ-teritorială. Ţinând cont că serviciile medicale şi socio-medicale sunt caracterizate printr-un grad mare de personalizare, sunt servicii în care comunicarea pacient-medic şi beneficiar-îngrijitor are un rol covârşitor, putând chiar face diferenţa între viaţă şi moarte, trebuie să fie asigurat dreptul pacientului, respectiv al persoanei care beneficiază de asistenţă socială, de a fi informat/ă cu privire la starea sa de sănătate, la tratamentele cu privire la care i se cere acordul de a-i fi aplicate, respectiv de a fi asistat social în limba pe care acesta/aceasta o cunoaşte. Din această perspectivă, scopul legii este realizat dacă, respectând obligaţia legală, instituţiile publice angajează personal cunoscător al limbii minorităţii/limbilor minorităţilor naţionale, nefiind relevant dacă o persoană cunoaşte una sau mai multe limbi minoritare şi nici dacă aparţine sau nu minorităţii naţionale sau majorităţii româneşti. Curtea constată că orice interpretare contrară ar conduce la o discriminare pe criteriul naţionalităţii între cetăţenii români, interzisă expres de art. 4 din Legea fundamentală. Aşadar, această finalitate este atinsă dacă, pe lângă competenţele profesionale cerute de fişa postului, personalul deţine competenţele lingvistice necesare folosirii limbii minoritare în raporturile dintre instituţiile publice şi cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale. ...