Decizia CCR nr. 249/2017Punctul 5

5. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că susținerile autorului excepției nu sunt fundamentate. Arată că legea distinge între ajutorul permis și cel prohibit de lege, potrivit textului criticat ajutorul trebuind dat cu un anumit scop, și anume acela al împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, al tragerii la răspundere penală, al executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate. Prin urmare, existând un scop reglementat expres de lege, reiese că este prohibit orice fel de ajutor care este acordat în acest scop. În ceea ce privește noțiunea de „ajutor“, arată că aceasta se regăsește, de exemplu, în reglementarea din Codul penal referitoare la complice, precum și în reglementarea similară din alte state europene. Astfel, nu ar putea fi, în mod rezonabil, admis că o astfel noțiune nu întrunește criteriile de claritate și previzibilitate. Referitor la noțiunea de „făptuitor“, arată că făptuitorul este persoana care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală. Arată că în reglementarea anterioară se prevedea condiția ca ajutorul să fie dat unui infractor. Rațiunea ce a stat la schimbarea de optică a legiuitorului este detaliată în chiar expunerea de motive la Codul penal, fiind aceea că activitatea de înfăptuire a justiției este împiedicată inclusiv prin sprijinirea unei persoane care a comis o faptă prevăzută de legea penală, dar care, în concret, ar putea să nu angajeze răspunderea penală datorită unor cauze ce fac imposibilă întrunirea trăsăturilor esențiale ale infracțiunii, de exemplu minoritatea sau eroarea de fapt. Analiza acestor trăsături trebuie să se realizeze în cadrul unui proces penal și nu în raport cu aprecierea subiectivă a favorizatorului. Arată că, deși în doctrină s-a susținut că ar exista o diferență de tratament între favorizator și complice, din perspectiva răspunderii penale a acestora, această diferență de tratament este justificată. Opțiunea legiuitorului nu este una singulară, existând state în care se prevede expres că favorizatorul răspunde indiferent de întrunirea condițiilor cu privire la răspunderea făptuitorului, de exemplu art. 23 din Codul penal canadian. În continuare, arată că nu poate fi admisă excepția de neconstituționalitate prin referire la chestiuni ce nu fac obiectul cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, de exemplu analiza dispoziției criticate din perspectiva emiterii actelor normative. În concluzie, solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. ...