Decizia CCR nr. 247/2017Punctul 27

27. În continuarea celor de mai sus, Curtea constată că, prin impunerea unui termen de prescripție extinctiv asociat dreptului la moștenire, statul a adus o limitare a acestui drept [drept care nu este, prin esența sa, absolut, ci relativ], limitare, care, însă, este justificată. Chiar dacă în deciziile indicate nu s-au efectuat referiri exprese la un test de proporționalitate [cu privire la „testul“ de proporționalitate, a se vedea Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014, sau Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013], acesta a fost implicit realizat, după cum urmează: a existat un scop legitim urmărit, respectiv limitarea la o perioadă de timp cât mai scurtă a incertitudinii cu privire la titularul dreptului real și îngăduirea posibilității oricărui succesibil de a-și exercita dreptul de opțiune succesorală; măsura este adecvată, fiind capabilă în sine să ducă la îndeplinirea scopului legitim urmărit, este necesară, fiind o atingere minimă adusă dreptului la moștenire, statul dozându-și în mod corespunzător intervenția; de asemenea, măsura este proporțională, păstrând un just echilibru între interesele generale ale societății, și anume evitarea incertitudinii juridice în privința situației juridice a bunurilor lui de cujus, și interesele individuale ale succesibilului, termenul fiind suficient de consistent din punct de vedere temporal pentru ca acesta să își poată manifesta opțiunea succesorală [acceptarea tacită sau expresă a moștenirii]. Fiind astfel configurat dreptul la moștenire, Curtea constată că prescripția extinctivă reglementată prin art. 700 alin. 1 din Codul civil din 1864 ține de conținutul dreptului, iar art. 53 din Constituție nu are incidență în cauză ratione materiae. ...