Decizia CCR nr. 245/2017Punctul 16
Punctul 16
16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că aceasta a fost invocată într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii formulate de Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca de anulare a unei decizii prin care Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a invalidat o decizie prin care universitatea menționată, în calitate de entitate deținătoare, a propus acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru un imobil revendicat. Propunerea de acordare de despăgubiri prin echivalent formulată de entitatea deținătoare a fost motivată de faptul că imobilul în discuție fusese expropriat și preluat de stat cu titlu valabil, fiind, în prezent, proprietatea acestei universități. Decizia de invalidare a fost emisă în considerarea faptului că există posibilitatea restituirii în natură a imobilului solicitat. Pentru a contracara diminuarea propriului patrimoniu în situația în care va proceda la restituirea în natură a bunului solicitat, astfel cum s-a prevăzut prin decizia de invalidare emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, unitatea deținătoare a bunului a formulat contestație împotriva acestei decizii, ridicând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale ce formează obiectul prezentului dosar în cursul procesului având ca obiect soluționarea contestației. ...
Sursa oficială ↗