Decizia CCR nr. 252/2017Punctul 22

22. Totodată, Curtea reține că Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 14 martie 2014, prevede la art. 1 alin. (2) faptul că „adunările publice - mitinguri, demonstrații, manifestații, competiții sportive, procesiuni și altele asemenea -, ce urmează să se desfășoare în piețe, pe căile publice ori în alte locuri în aer liber, se pot organiza numai după declararea prealabilă prevăzută de prezenta lege“, art. 3 din același act normativ stabilind că „nu trebuie declarate în prealabil adunările publice al căror scop îl constituie manifestările cultural-artistice, sportive, religioase, comemorative, cele ocazionate de vizite oficiale, precum și cele care se desfășoară în exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat“. Curtea constată că actul normativ precitat, care reglementează tocmai cu privire la organizarea și desfășurarea adunărilor publice, configurează, prin normele menționate, sfera manifestărilor ce pot fi încadrate în categoria „adunărilor publice“, instanța de control constituțional reținând în paragraful 20 al Deciziei nr. 687 din 24 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 23 februarie 2017, că „enumerarea prevăzută la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991 este una exemplificativă, aspect ce rezultă din folosirea de către legiuitor a sintagmei «și altele asemenea». Această tehnică juridică de reglementare a definiției adunărilor publice nu este însă de natură a conferi normei juridice analizate un caracter neclar, imprecis sau imprevizibil, textul criticat fiind în acord cu dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție referitoare la calitatea legii.“ ...