Decizia CCR nr. 687/2016Paragraful 9

6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care pune concluzii de admitere a acesteia, susţinând că textul criticat contravine prevederilor art. 39 din Constituţie, potrivit cărora adunările publice se organizează în mod liber. Mai mult, se arată că norma constituţională anterior menţionată nu prevede că textul constituţional poate fi completat cu dispoziţii ale actelor normative infraconstituţionale, or, art. 3 din Legea nr. 60/1991 prevede că nu trebuie declarate în prealabil adunările publice al căror scop îl constituie manifestările cultural-artistice, sportive, religioase, comemorative, cele ocazionate de vizite oficiale, precum şi cele care se desfăşoară în exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat. Se face trimitere, totodată, la cea de-a doua teză a art. 3 din Legea nr. 60/1991, conform căreia în cazul în care organizatorii adunărilor publice nesupuse declarării prealabile deţin indicii sau date că desfăşurarea lor s-ar putea solda cu acte de dezordine ori că ar putea să ducă la manifestări violente, au obligaţia să solicite din timp primarilor, unităţilor de jandarmi competente teritorial şi poliţiei locale sprijin de specialitate. Se conchide că, potrivit dispoziţiei legale citate, există un număr foarte mare de adunări publice care nu trebuie declarate în prealabil, motiv pentru care art. 3 din Legea nr. 60/1991 intră în contradicţie cu art. 1 din aceeaşi lege, potrivit căruia toate adunările publice trebuie declarate în prealabil; or, acest text, la rândul său, contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 39, care nu prevăd o astfel de contradicţie. Se susţine că această obligaţie legală este una absurdă, în primul rând pentru că interzice ca cetăţenii să se poată manifesta în mod spontan în privinţa organizării unor astfel de manifestări.