Decizia CCR nr. 217/2017Punctul 19

19. Curtea de Apel București - Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că „îndoiala rezonabilă“ este un standard de probă fixat chiar de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ce permite deducții din coexistența unor concluzii suficient de întemeiate, clare și concordante sau a unor prezumții de fapt similare și incontestabile. Apreciază că jurisprudența instanței europene exclude orice aleatoriu în interpretarea noțiunii de „rezonabilitate“. În ceea ce privește „convingerea“ judecătorului menționată în dispozițiile art. 103 alin. (2) din Codul de procedură penală, apreciază că aceasta este o noțiune complexă care este rezultatul primei etape dintr-un proces cognitiv-decizional, parcurs în vederea stabilirii unei situații de fapt pe baza probelor administrate și folosind standardul de probă „dincolo de orice îndoială rezonabilă“, proces ce se finalizează cu aplicarea dispozițiilor legale, moment în care intervine elementul decizional, ce se bazează pe supunerea judecătorului numai legii. De altfel, dispozițiile art. 396 din Codul de procedură penală vorbesc despre o „constatare“ a judecătorului, ceea ce explică și mai mult voința legiuitorului de a sublinia natura de obiectivitate care există în noțiunea de „convingere“ folosită în dispozițiile art. 103 alin. (2) din același act normativ. Având în vedere aceste aspecte, apreciază că tocmai dispozițiile legale contestate referitoare la dispunerea condamnării doar atunci când acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă conferă procedurii caracterul echitabil. Referitor la invocarea Deciziei nr. 171 din 23 mai 2001, apreciază că cele reținute cu acel prilej nu au incidență în prezenta cauză. Vechea reglementare permitea judecătorului să se conducă după conștiința sa, existând o deosebire între cele două noțiuni - convingere și conștiință - prima implicând certitudine, iar cea de-a doua presupunând subiectivism, relativitate. ...