Decizia CCR nr. 214/2017Punctul 9

CCR · decizie de neconstituționalitate · 04.04.2017 · dosar 26.518/3/2015
Punctul 9
9. Se mai arată că prin aplicarea art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 se încalcă dreptul la un proces echitabil prin aceea că, în privința contractelor care nu fac obiectul cererii de chemare în judecată nu există, în realitate, niciun proces, nu există nicio dezbatere în contradictoriu, nu există nicio manifestare a dreptului la apărare, ci doar o generalizare ce sporește în mod nejustificat protecția acordată consumatorului, dar încalcă într-o manieră ireparabilă drepturile fundamentale ale profesionistului. Dacă protejarea unei anumite categorii de subiecte de drept poate fi considerată necesară, totuși aceasta nu se poate face în detrimentul unei alte categorii. Totodată, consumatorii beneficiază de o protecție sporită și prin faptul că au posibilitatea să își valorifice drepturile, atât prin intermediul sesizării instanțelor judecătorești, cât și prin intermediul organelor de control prevăzute de lege care vor reprezenta mai departe drepturile consumatorilor. Astfel, în cazul în care instanța constată că anumite clauze din contractele pe care Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor sunt abuzive, profesionistul este obligat să modifice toate contractele în curs de executare, dar, în situația în care organele judecătorești constată că aceste clauze nu prezintă un caracter abuziv, singura consecință a unei astfel de soluții va fi anularea procesului-verbal. Or, legea ar trebui să prevadă ca, atunci când instanța constată că nu sunt abuzive clauzele contestate, această soluție să se aplice tuturor contractelor aflate în executare și respingerea oricărei cereri a consumatorilor ce prezintă identitate de obiect. ...
Sursa oficială ↗