Decizia CCR nr. 151/2017Punctul 29
Punctul 29
29. În ceea ce privește celelalte susțineri și precizări ale autoarei excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că acestea sunt chestiuni ce țin de aplicarea și interpretarea legii, în concret, la speța dedusă judecății, fiind atributul instanțelor de judecată, și nu intră în sfera contenciosului constituțional. Astfel, este în competența instanțelor de judecată să stabilească în ce măsură faptele reținute în sarcina autoarei excepției de neconstituționalitate cad sub incidența prevederilor art. 22 alin. (2) teza a doua coroborate cu art. 20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009 și dacă sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției prevăzute de legislația în materia jocurilor de noroc și în materie contravențională, astfel cum este, spre exemplu, Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, și care la art. 1 statuează că „Legea contravențională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului (...)“, iar la art. 5 alin. (1) , alin. (5) și alin. (6) se prevede că „Sancțiunile contravenționale sunt principale și complementare“, iar „Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.“ și „Sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și de gravitatea faptei“. ...
Sursa oficială ↗