Decizia CCR nr. 157/2017Punctul 4
Punctul 4
4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care reiterează argumentele expuse în notele scrise prin care a fost formulată excepţia de neconstituţionalitate. În esenţă, susţine că reglementarea legală criticată, prin care se introduce obligativitatea obţinerii prealabile a acordului scris din partea instituţiei publice în ipoteza în care operatorii economici doresc să cesioneze drepturile de încasat de la aceste instituţii, este de natură să aducă atingere dreptului de proprietate privată şi accesului liber la o activitate economică, ignorându-se astfel acordul de voinţă al părţilor contractante. Menţionează, de asemenea, că prin Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 819/2011 era prevăzută o procedură concretă în materia cesiunii de creanţă, însă, ulterior abrogării acestuia, deşi trebuia să se aplice regulile cesiunii de creanţă prevăzute de Codul civil, a apărut o practică neunitară la nivelul caselor de asigurări de sănătate. În acest context, susţine că, deşi există Norme metodologice care indică cum se aplică prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002, niciunde în cuprinsul textului de lege sau în cuprinsul acestor norme nu sunt specificate condiţiile necesare şi suficiente pentru ca cesiunea creanţelor pe care instituţia publică le datorează unui agent economic să fie valabilă. ...
Sursa oficială ↗