Decizia CCR nr. 134/2017Punctul 5

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine că prevederile art. 291 alin. (1) din Codul penal sunt neconstituţionale sub aspectul previzibilităţii legii penale, în ceea ce priveşte sintagma „lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public“. Exigenţa previzibilităţii legii priveşte modul de receptare a conţinutului actelor normative de către societate, în sensul de înţelegere a acestora, din această perspectivă fiind necesar ca norma juridică să fie clară şi inteligibilă, întrucât cei cărora li se adresează trebuie nu doar să fie informaţi în avans asupra consecinţelor actelor şi faptelor lor, ci şi să înţeleagă consecinţele legale ale acestora. Invocă jurisprudenţa instanţei de la Strasbourg, respectiv Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, Hotărârea din 20 mai 1999, pronunţată în Cauza Rekvenyi împotriva Ungariei, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, şi Hotărârea din 25 aprilie 2006, pronunţată în Cauza Dammann împotriva Elveţiei, prin care s-a reţinut că o lege reprezintă o normă enunţată cu suficientă precizie, astfel încât orice persoană să prevadă consecinţele dintr-un act determinat, aşadar, norma este previzibilă atunci când oferă o anumită garanţie contra atingerilor arbitrare ale puterii publice. ...