Decizia CCR nr. 96/2017Punctul 14
Punctul 14
14. Autorii consideră că se aduce atingere și principiului accesului liber la justiție, deoarece se înlătură posibilitatea creditorului contribuabil de a se adresa organelor de executare silită, în vederea realizării dreptului său de creanță, care rezultă dintr-un titlu executoriu emanând de la o instanță de judecată. În cazul în care statul-debitor nu face plata procentului de 20% din suma de recuperat în fiecare an dintre cei cinci impuși prin ordonanță, creditorul nu poate recupera aceste sume pe calea unei executări silite, deoarece procedura este suspendată de drept. Întrucât procesul civil parcurge două faze, cea de judecată și cea a executării silite, este indiscutabil că prevederile constituționale ale art. 21 se referă inclusiv la faza executării silite. Sunt invocate, în acest sens, hotărârile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la datele de 10 noiembrie 2004 și 26 mai 2005 în cauzele Prodan împotriva Moldovei și Costin împotriva României, paragraful 25. ...
Sursa oficială ↗