Decizia ÎCCJ nr. 61/2025 (HP)Punctul III
Punctul III
III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-au invocat chestiunile de drept
III.1. Cererea de chemare în judecată
10. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 16.651/3/2021, reclamanta societatea AAA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Instituția Primarului Comunei Albești și unitatea administrativ-teritorială comuna Albești, obligarea acestora la emiterea deciziei de impunere privind impozitul pe clădiri aferent anilor 2015-2018 prin raportare la declarațiile fiscale rectificative și obligarea pârâtelor la restituirea sumelor achitate în mod nedatorat, cu titlu de impozit pe clădiri, către bugetul local al comunei Albești. ...
11. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că deține pe raza teritorială a unității administrativ-teritoriale Albești mai multe turbine eoliene, care au printre principalele elemente constitutive turnurile de susținere pe care reclamanta le-a declarat în categoria clădirilor prin declarațiile fiscale aferente anilor 2015-2018, cu indicarea valorii acestora. Ulterior anulării, prin Sentința civilă nr. 3.284/25.09.2017, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. xxx/2/2015, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 2.598/2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. xxx/2/2015, a Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 5 din 9 septembrie 2014 și a Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1.210/2014 privind aprobarea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 5/2014, reclamanta a depus declarații fiscale rectificative pentru anii 2015-2018, prin intermediul cărora a rectificat valoarea clădirilor deținute pe raza comunei Albești (valoarea rectificată ridicându-se la suma de 0,00 lei). Totodată, reclamanta a solicitat organului fiscal să emită și să îi comunice decizii de impunere/regularizare în conformitate cu valoarea declarată prin declarațiile rectificative pentru anii indicați supra, însă, printr-o adresă, comuna Albești a respins cererea reclamantei, argumentând în sensul că aceasta nu a fost parte în Dosarul nr. xxx/2/2015, astfel încât declarațiile inițiale rămân valabile. ... ...
III.2. Sentința civilă pronunțată de prima instanță
12. Prin Sentința civilă nr. 7.198 din 19 noiembrie 2021, Tribunalul București - Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată cererea reclamantei. ...
13. Prima instanță a reținut, în esență, că rectificarea declarației de impunere nu poate avea ca obiect decât îndreptarea unei erori materiale, iar reclamanta nu a contestat decizia de impunere emisă în baza declarațiilor de impunere și că art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 10 din 11 mai 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, justifică refuzul emiterii unor noi decizii de impunere în baza unor declarații rectificative întemeiate pe o hotărâre judecătorească pronunțată de instanța de contencios administrativ, prin care a fost anulat un act administrativ normativ, în contextul în care, la data formulării declarației de impunere, erau în vigoare Decizia Comisiei fiscale centrale nr. 5/2014 și Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.210/2014, neputând fi valorificate declarațiile rectificative, fără a se încălca principiul securității juridice. ... ...
III.3. Recursul formulat în cauză
14. Reclamanta a criticat, prin cererea de recurs, această soluție, susținând că din interpretarea art. 105 alin. (1) din Codul de procedură fiscală nu reiese că declarația de impunere trebuie să aibă ca obiect doar o eroare materială, un contribuabil având dreptul de a corecta propriile declarații fiscale, în cadrul termenului de prescripție, ori de câte ori acestea nu corespund situației fiscale reale, inclusiv cu privire la declararea greșită a unei componente a bazei de impunere. A mai susținut recurenta-reclamantă că este irelevantă pentru soluționarea cauzei împrejurarea că nu a contestat deciziile de impunere emise în baza declarațiilor de impunere, pentru că nu contestă legalitatea respectivelor decizii de impunere prin prisma normelor juridice contemporane emiterii lor, iar procedura corectării erorilor materiale reglementată de art. 53 alin. (1) și (3) din Codul de procedură fiscală este distinctă de cea a rectificării declarațiilor fiscale, reglementată de art. 105 din același act normativ, cele două având finalitate diferită. Recurenta-reclamantă a apreciat că nu este aplicabil, pentru justificarea refuzului, art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost acesta interpretat prin Decizia nr. 10 din 11 mai 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, considerând că Sentința civilă nr. 3.284 din 25.09.2017, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, este direct aplicabilă noilor decizii de impunere ce urmează să fie emise în baza declarațiilor rectificative. ... ...
III.4. Întâmpinarea la recurs
15. Intimatele-pârâte unitatea administrativ-teritorială comuna Albești și Instituția Primarului Comunei Albești au formulat întâmpinare, prin care au susținut că instanța de fond a interpretat corect prevederile art. 105 din Codul de procedură fiscală. Referitor la art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, intimatele au susținut că Sentința civilă nr. 3.284 din 25.09.2017, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, nu poate genera prin mecanismul prevăzut de art. 105 din Codul de procedură fiscală, ca urmare a corectării declarațiilor de impunere pentru intervalul 2015-2018, obligația emiterii de către organul fiscal a unor noi decizii de impunere cu diminuarea corespunzătoare a obligației de plată a impozitului pe clădiri. ... ... ...
Sursa oficială ↗