Decizia CCR nr. 83/2017Punctul 5
Punctul 5
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată că prevederile de lege criticate încalcă accesul liber la justiţie, mai exact vizează imposibilitatea formulării în timp util a apelului, fiind condiţionat de cunoaşterea conţinutului şi termenului de comunicare prin Buletinul procedurilor de insolvenţă (BPI), respectiv condiţionarea contracost a accesului la BPI şi, implicit, la hotărârea judecătorească. Apreciază că BPI nu poate fi asimilat unui agent procedural de comunicare, întrucât agentul procedural nu trebuie să condiţioneze comunicarea de existenţa unei taxe suplimentare (respectiv abonament), aşa încât abonamentul solicitat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) pentru comunicarea unei hotărâri conduce la o reală limitare a liberei exercitări a unei căi de atac. Mai mult, consideră că prin solicitarea de către ONRC a unui abonament pentru accesul la BPI, apare dubla taxare în raport cu prevederile art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, context în care arată că principiul care a stat la baza majorării taxei judiciare de timbru în materia insolvenţei a fost tocmai acela de a acoperi cheltuielile ocazionate de procedura administrativă de soluţionare a unei cauze. ...
Sursa oficială ↗