Decizia CCR nr. 45/2017Punctul 26

26. Curtea observă, totodată, că, pentru a se determina, la nivelul practicii judiciare în sens unitar, care este natura acestor probe noi şi până la ce limită pot fi ele încuviinţate, astfel încât să nu se schimbe cadrul procesual prestabilit în faţa instanţei de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a pronunţat Decizia nr. 28 din 21 septembrie 2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 16 octombrie 2015), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: 1. în interpretarea şi aplicarea art. 478 alin. (4) din Codul de procedură civilă se poate ajunge la schimbarea cadrului procesual, sub aspectul obiectului, în care a soluţionat prima instanţă, contrar art. 478 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă; 2. în situaţia în care în apel, fie din interpretarea art. 478 alin. (4) din Codul de procedură civilă, fie în limitele efectului devolutiv, prevăzut de art. 477 din Codul de procedură civilă, se poate invoca excepţia necompetenţei materiale, urmând ca astfel să fie interpretate prevederile art. 130 alin. (2) şi art. 131 din Codul de procedură civilă prin prisma celor anterioare. Prin Decizia menţionată, instanţa supremă a stabilit, în esenţă, că instanţa competentă să judece apelul are sarcina să aprecieze caracterul de pretenţie implicită sau virtuală a cererilor ori apărărilor din prima instanţă, în aşa fel încât să nu se ajungă, sub pretextul explicitării, la formularea unor cereri noi - ceea ce ar nesocoti limitele devoluţiunii în apel -, dar nici să rămână nesoluţionate pretenţii doar pentru că ele au fost defectuos exprimate şi au rămas în mod eronat nesoluţionate de către prima instanţă, deşi făcuseră obiectul învestirii acesteia. ...