Decizia CCR nr. 10/2017Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.01.2017 · dosar 34.443/3/2014
Punctul 6
6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată că dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. a) şi ale art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică şi deciziilor/dispoziţiilor entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, confirmate implicit de hotărâri judecătoreşti definitive/irevocabile prin care instanţele de judecată au obligat Comisia Naţională pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, în condiţiile legii speciale. Astfel, dacă prin hotărâre judecătorească definitivă, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a fost obligată la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru un imobil preluat abuziv, în privinţa căruia persoana juridică deţinătoare a emis decizie de restituire prin echivalent, aceeaşi Comisie Naţională nu mai poate ulterior să invalideze decizia persoanei juridice deţinătoare, cenzurând astfel actul de justiţie, cu încălcarea principiului securităţii juridice. Aşa cum a statuat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, „un efect intrinsec al hotărârii judecătoreşti îl constituie forţa executorie a acesteia, care trebuie respectată şi executată atât de către cetăţeni, cât şi de autorităţile publice“, astfel încât ceea ce s-a stabilit prin hotărâre judecătorească nu mai poate fi analizat şi modificat pe cale administrativă. Posibilitatea Comisiei Naţionale de a invalida deciziile emise de entităţile învestite de lege, care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, propunere confirmată de instanţa de judecată prin obligarea Comisiei Naţionale la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, echivalează cu exercitarea unei veritabile căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti, cale de atac ce nu este prevăzută de lege, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 129 din Constituţie. Mai mult, o astfel de posibilitate ar genera ideea că există autorităţi publice cărora nu le sunt opozabile hotărârile judecătoreşti, fiind mai presus de lege. ...
Sursa oficială ↗