Decizia CCR nr. 4/2017Punctul 23

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.01.2017 · dosar 32.265/3/2014
Punctul 23
23. Curtea reţine că, în motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că ordinul privind eliberarea sa din funcţia publică de conducere şi actele administrative subsecvente acestuia au fost emise în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului ori a ministerelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 29 iunie 2013, act normativ având ca obiect principal de reglementare măsuri de reducere a posturilor de execuţie/conducere vacante şi/sau ocupate din administraţia publică locală şi centrală, procedura de ocupare a posturilor vacante, precum şi configurarea structurii funcţionale a autorităţilor şi instituţiilor publice (birou/serviciu/direcţie/direcţie generală). Totodată, reclamantul a arătat că, prin Decizia nr. 55 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 25 februarie 2014, Curtea Constituţională a admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că dispoziţiile Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2013 sunt neconstituţionale. În drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, şi pe Decizia Curţii Constituţionale nr. 55 din 5 februarie 2014. ...
Sursa oficială ↗