Decizia CCR nr. 771/2016Punctul 22

22. Curtea apreciază că dispoziţiile art. 85 alin. 3 teza a doua din Codul penal din 1969 au fost gândite de către legiuitor astfel încât persoana care a suferit o condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei să nu suporte două termene de încercare pentru infracţiuni săvârşite în concurs sau în stare de recidivă antecondamnatorie - care fac obiectul trimiterii în judecată în cauze diferite -, chiar cu riscul ca partea civilă din cauza penală soluţionată ulterior condamnării cu suspendarea condiţionată să nu mai poată formula, în toate cazurile, cerere de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei pe motiv de neplată a despăgubirilor civile de către persoana condamnată. Aşadar, legiuitorul a pus în balanţă, pe de o parte, drepturile şi interesele legitime ale persoanei condamnate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în special libertatea individuală, iar, pe de altă parte, interesul, mai degrabă de ordin moral, al persoanei având calitatea de parte civilă de a obţine satisfacţie sub aspectul revocării suspendării executării pentru neîndeplinirea cu rea-credinţă a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare. În acest sens trebuie avut în vedere faptul că executarea în condiţii de detenţie a pedepsei de către persoana condamnată nu asigură în niciun fel îndeplinirea de către aceasta a respectivelor obligaţii civile, ci dimpotrivă. ...