Decizia CCR nr. 751/2016Punctul 8

8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul excepţiei arată că dispoziţiile art. 799 alin. (6) din Legea nr. 95/2006 au fost introduse prin art. I pct. 127 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 132/2014, fără ca necesitatea normei să fie justificată în cuprinsul ordonanţei. Aceste dispoziţii de lege sunt o aplicaţie a obligaţiei de serviciu public prevăzute de Directiva 2001/83/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman, obligaţie care se regăseşte şi în art. 699 pct. 19 şi art. 804 alin. (2) din Legea nr. 95/2006. Autorul excepţiei invocă dispoziţiile din preambulurile (2) , (3) şi (38) , art. 1 pct. 18 şi 18a, precum şi art. 6 şi art. 81 din Directiva 2001/83/CE, arătând că, potrivit acestor dispoziţii, sfera obligaţiei de serviciu public cuprinde: obligaţia de a asigura în mod permanent o gamă adecvată de medicamente care să răspundă necesităţilor pacienţilor, aprovizionarea corespunzătoare şi continuă cu medicamente a farmaciilor şi a persoanelor autorizate să livreze medicamente, astfel încât nevoile pacienţilor din statul membru respectiv să fie satisfăcute şi obligaţia de a livra pe întreg spaţiul respectiv cantităţile solicitate în cel mai scurt termen. Totodată, arată că Directiva 2001/83/CE a lăsat la latitudinea statelor membre măsurile de implementare, cu condiţia expresă ca aceste norme să fie justificate de raţiuni de protecţie a sănătăţii publice, să fie proporţionale cu obiectivul acestei protecţii şi să fie conforme cu dispoziţiile tratatului privind libera circulaţie a mărfurilor şi concurenţa. Aceste coordonate nu sunt respectate de textul de lege supus analizei de constituţionalitate, care este vag, neclar şi insuficient circumstanţiat, dând loc unor interpretări de natură să încalce libertatea economică. Astfel, A.N.M.D.M. a interpretat textul de lege în sensul că deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi reprezentantul acestuia au obligaţia de a distribui direct şi nemijlocit fiecare dintre medicamentele din portofoliul acestora decontate în sistemul naţional de sănătate, prin cel puţin trei distribuitori angro autorizaţi. Or, consideră că interpretarea corectă ar trebui să fie aceea potrivit căreia obligaţia prevăzută de art. 799 alin. (6) din Legea nr. 95/2006 trebuie să se aplice întregului portofoliu de produse, iar nu fiecărui medicament în parte, deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi reprezentantul lui nefiind obligaţi să distribuie nemijlocit şi direct medicamentele către cel puţin trei distribuitori angro. Prin urmare, ar fi suficient ca medicamentele să ajungă la consumatorul final prin cel puţin trei surse de distribuţie angro diferite. Mai arată că reprezentantul deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă nu poate efectua distribuţia direct şi nemijlocit, având în vedere că acesta este un simplu mandatar pentru asigurarea relaţiei cu autorităţile. ...