Decizia CCR nr. 751/2016Punctul 43

CCR · decizie de neconstituționalitate · 13.12.2016 · dosar 18.440/302/2015
Punctul 43
43. În contextul acestor reglementări şi având în vedere obiectivul mai sus arătat, legiuitorul a instituit pentru deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă a unui medicament sau pentru reprezentantul acestuia obligaţia de a lua toate măsurile necesare în vederea distribuirii medicamentelor prin cel puţin trei distribuitori angro. Una dintre raţiunile evidente ale instituirii acestei obligaţii este aceea de a impune o reglementare care să prevină riscul monopolizării pieţei medicamentelor de către un singur distribuitor, prin îndepărtarea concurenţei, ceea ce are desigur efecte asupra preţului la care medicamentele ajung în final la consumator, influenţând accesul populaţiei la tratamentele necesare. Curtea apreciază ca fiind relevantă împrejurarea că deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă poate cumula şi calitatea de distribuitor angro, astfel încât, în lipsa reglementării supuse analizei de constituţionalitate, ar putea opta pentru excluderea altor distribuitori angro. ...
Sursa oficială ↗