Decizia CCR nr. 760/2016Punctul 5
- Curtea
- CCR
- Tipul
- decizie de neconstituționalitate
- Data
- 13.12.2016
- Dosarul
- 8.908/63/2015
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia arată că dispoziţiile de lege criticate au ca efect prelungirea şi în anul 2015 a unor prevederi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, prin care s-au adoptat o serie de măsuri privind reducerea cheltuielilor bugetare, prin diminuarea şi suspendarea unor drepturi băneşti. Consideră că suspendarea pentru al cincilea an consecutiv a drepturilor prevăzute de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, respectiv a acordării unei indemnizaţii egale cu şapte salarii brute de încadrare, la data pensionării, încalcă dreptul de proprietate, întrucât aceste drepturi băneşti constituie un „bun“ în înţelesul art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, autorii susţin că suspendarea în mod sistematic şi consecutiv, pe o perioadă îndelungată, a drepturilor prevăzute de lege atinge însăşi substanţa dreptului instituit printr-o dispoziţie legală în vigoare, iar suspendarea succesivă timp îndelungat, fără a face uz de posibilitatea abrogării normei legale, face ca norma legală să devină lipsită de eficienţă şi de conţinut. De asemenea, întrucât subiectul raportului juridic este pus în situaţia de a nu putea să prevadă cât timp dreptul său este afectat, este încălcat şi principiului previzibilităţii legii. ...
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.