Decizia CCR nr. 763/2016Paragraful 9

CCR · decizie de neconstituționalitate · 13.12.2016 · dosar 210/64/2016
Paragraful 9
6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 549^1 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară constată că, potrivit art. 245 alin. (3) lit. c^1) din vechiul Cod de procedură penală, procurorul era obligat să sesizeze instanţa civilă competentă pentru desfiinţarea acestor înscrisuri, caz în care instanţa competentă şi procedura de judecată erau cele de drept comun, indiferent de titularul sesizării. În prezent, prin dispoziţiile art. 549^1 din Codul de procedură penală, s-au instituit o competenţă şi o procedură diferite, pentru cazul în care sesizarea este făcută de parchet faţă de cazurile în care cererea de anulare sau de desfiinţare a unui înscris ar fi făcută de persoanele interesate. Judecătorul de cameră preliminară apreciază că o astfel de competenţă şi procedură diferite, în funcţie de titularul cererii de desfiinţare a înscrisului, nu sunt justificate de elemente obiective, motiv pentru care se încalcă principiul egalităţii în faţa legii şi a justiţiei egale şi imparţiale pentru toţi. Procedura în faţa instanţei civile este diferită de cea din faţa judecătorului de cameră preliminară, iar căile de atac pe care le au părţile care au sesizat instanţa civilă cu cererea de desfiinţare a unui înscris sunt diferite de cele pe care le au persoanele interesate, în cazul în care ar fi sesizat judecătorul de cameră preliminară cu o astfel de cerere. De asemenea, judecătorul de cameră preliminară constată că nu s-a instituit această competenţă a parchetului de sesizare a judecătorului de cameră preliminară doar în anumite situaţii, cum ar fi, de pildă, atunci când prin înscrisul respectiv sunt afectate interesele persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă ori atunci când sunt afectate interesele publice. Or, în acest fel, s-a creat posibilitatea ca în situaţii identice, respectiv atunci când sunt afectate interesele unor persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, competenţa şi procedura de soluţionare a acestui gen de cauze să fie diferite, după cum procurorul va sesiza sau nu judecătorul de cameră preliminară cu o astfel de cerere de desfiinţare a unui înscris. Judecătorul de cameră preliminară apreciază că singura procedură care ar fi compatibilă cu textele constituţionale invocate ar fi o procedură desfăşurată în faţa instanţelor civile, după regulile de drept comun, indiferent de titularul sesizării sau de interesele protejate prin cererea respectivă. În aceste condiţii, judecătorul de cameră preliminară apreciază că dispoziţiile art. 549^1 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în raport cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) , art. 21 alin. (1) şi (3) şi art. 124 alin. (2) din Legea fundamentală.
Sursa oficială ↗