Decizia CCR nr. 491/2015Paragraful 29
Paragraful 29
23. Curtea a reţinut, prin decizia precitată, că procedura specială reglementată de art. 549^1 din Codul de procedură penală vizează o atribuţie a judecătorului de cameră preliminară în care acesta decide asupra fondului cauzei, respectiv dispune cu privire la desfiinţarea unui înscris sau cu privire la confiscarea specială a unor bunuri. În condiţiile în care nici ordonanţa procurorului de clasare sau de renunţare la urmărire penală prin care decide cu privire la raportul de drept penal analizat şi nici încheierea judecătorului prin care se soluţionează plângerea împotriva acestor soluţii ale procurorului, în baza art. 341 din Codul de procedură penală, nu au autoritate de lucru judecat în faţa judecătorului de cameră preliminară care urmează a se pronunţa în conformitate cu prevederile art. 549^1 din Codul de procedură penală (paragraful 43). Curtea a observat că procedura desfăşurată în faţa judecătorului de cameră preliminară în această materie prevede o judecată sumară, pe baza notelor scrise depuse de către persoanele ale căror drepturi sau interese legitime au fost afectate, fără respectarea principiilor oralităţii şi contradictorialităţii, potrivit cărora procurorul şi părţile din proces au dreptul de a lua cunoştinţă de toate piesele şi observaţiile prezentate judecătorului şi de a-şi putea expune susţinerile în faţa acestuia (paragraful 45). De asemenea, ţinând seama că procedura de soluţionare a cererilor privind desfiinţarea unui înscris falsificat antamează fondul cauzei, Curtea a observat lipsa unei raţiuni care să justifice absenţa publicităţii şedinţei de judecată în procedura supusă controlului de constituţionalitate (paragraful 48).
Sursa oficială ↗