Decizia CCR nr. 750/2016Paragraful 11

8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că, în materie penală, judecarea cauzelor se poate desfăşura într-o procedură accelerată - prin scurtarea etapei cercetării judecătoreşti - dacă inculpatul recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu şi solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi. Arată că reglementarea acestei proceduri are la bază prevederile art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală. Faptul că normele procesual penale criticate impun prezenţa inculpatului în faţa instanţei în vederea recunoaşterii învinuirii şi a exprimării acordului pentru desfăşurarea judecăţii în procedura accelerată nu constituie o încălcare a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii. Prezenţa personală a inculpatului în şedinţă este necesară pentru ca instanţa să se asigure că recunoaşterea învinuirii are loc în cunoştinţă de cauză, este liberă, reală şi sinceră. De asemenea, prezenţa inculpatului face posibilă ascultarea sa de către instanţă, condiţie indispensabilă de procedură în vederea pronunţării asupra cererii de judecare în forma simplificată. De altfel, exprimarea personală a intenţiei inculpatului de a fi judecat exclusiv pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil şi a prezumţiei de nevinovăţie, principii consacrate la nivel constituţional. Totodată, reţine că alegerea ca termen-limită pentru recunoaşterea învinuirii a primului termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită nu este întâmplătoare, ci se explică prin raţiunea procedurii de judecată accelerată. Astfel, în urma recunoaşterii învinuirii şi a exprimării de către inculpat a acordului de a fi judecat exclusiv pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, în această procedură nu se mai administrează alte probe. Ca atare, se scurtează etapa cercetării judecătoreşti şi, implicit, durata întregului proces penal. Or, dacă legiuitorul ar fi stabilit că recunoaşterea învinuirii poate avea loc cel mai târziu la terminarea cercetării judecătoreşti, scopul procedurii nu ar mai fi fost atins, căci până la acest moment se vor fi administrat toate probele încuviinţate de instanţă, iar o recunoaştere a învinuirii în aceste condiţii nu ar mai fi avut efect în privinţa duratei procedurii de judecată.