Decizia CCR nr. 759/2019Punctul 8

8. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, legiuitorul stabilește în art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală trei ipoteze alternative în care inculpatul va beneficia de cauza de reducere a pedepsei, și anume: când judecata s-a desfășurat în procedura accelerată [art. 375 alin. (1) , (1^1) și (2) ] - cazul celui care recunoaște în totalitate infracțiunile ce fac obiectul actului de trimitere în judecată; când cererea inculpatului de judecare în procedură accelerată a fost respinsă [art. 375 alin. (3) ]; când, deși a admis inițial cererea, instanța constată că se impune administrarea altor probe decât înscrisurile și efectuarea cercetării judecătorești potrivit procedurii obișnuite, fie în vederea schimbării încadrării juridice, fie ca urmare a schimbării încadrării juridice [art. 377 alin. (5) ], fie, după caz, pentru soluționarea acțiunii penale [art. 395 alin. (2) ]. Întrucât, pentru a opera cauza de reducere a pedepsei, dispozițiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală impun condiția ca „instanța să rețină aceeași situație de fapt ca cea recunoscută de către inculpat“, iar pentru a aplica procedura accelerată de judecată, art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală prevede necesitatea ca inculpatul să recunoască „în totalitate faptele reținute în sarcina sa“, apare cu evidență că „recunoașterea învinuirii“ nu se referă la încadrarea juridică pe care procurorul a dat-o faptei, ci la fapta în materialitatea sa, așa cum este ea descrisă în rechizitoriu. La aceeași concluzie conduce și interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 377 alin. (5) și ale art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, căci, potrivit lor, cauza de reducere a pedepsei se aplică chiar dacă instanța schimbă încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu, atâta vreme cât fapta recunoscută de inculpat, în materialitatea ei, este aceeași cu cea reținută în hotărârea definitivă. În ceea ce privește posibilitatea instanței ca la finalul judecății în procedură accelerată să dispună achitarea, Guvernul apreciază că aceasta rezultă din interpretarea gramaticală a art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, întrucât - potrivit textului legal criticat - condamnarea, respectiv amânarea aplicării pedepsei sunt soluții eventuale, iar nu obligatorii („în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei“). O astfel de situație este aceea în care probele legal administrate în faza de urmărire penală și eventualele înscrisuri prezentate în instanță de părți și de persoana vătămată nu sunt suficiente - în aprecierea instanței de judecată - pentru a dovedi, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele recunoscute există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpat. Așadar, nu poate fi susținută lipsa de claritate a reglementării nici pe acest aspect. ...