Decizia CCR nr. 700/2016Punctul 8

8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că elementul material al infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 221 alin. (3) din Codul penal presupune prezenţa minorului la locul săvârşirii de către un major a unui act sexual de orice natură sau în apropierea acelui loc - de unde poate să vadă sau să perceapă acel act. Infracţiunea subzistă atât în cazul în care actul sexual la care asistă minorul este consimţit, cât şi în cazul în care acesta asistă la un abuz sexual. Opţiunea legiuitorului de a incrimina un astfel de comportament este pe deplin justificată, deoarece pune în pericol dezvoltarea sexuală normală a minorului sub 13 ani, prin lezarea valorilor morale ce asigură ocrotirea minorului. Infracţiunea este una de pericol social abstract, aşa încât legătura de cauzalitate rezultă din însăşi materialitatea faptei şi, ca atare, nu se cere a se demonstra vătămarea propriu-zisă. În consecinţă, nu poate intra în discuţie nerespectarea cerinţelor de previzibilitate a legii penale, în condiţiile în care legiuitorul a stabilit angajarea răspunderii penale a oricărei persoane majore care săvârşeşte un act sexual de orice natură în prezenţa unui minor, fără a fi necesară dovedirea unei vătămări a valorilor sociale ocrotite, aceasta fiind prezumată. Astfel, orice persoană trebuie să se abţină de la săvârşirea faptei incriminate de dispoziţiile de lege criticate. Concluzionează că o astfel de situaţie nu priveşte lipsa de previzibilitate a legii penale. ...