Decizia CCR nr. 710/2016Paragraful 38

35. Cu privire la cea de-a doua interpretare, cea care reprezintă probabil adevărata intenţie a legiuitorului, Curtea apreciază că aceasta produce efectele juridice cele mai grave, întrucât alături de neajunsurile învederate în privinţa interpretării anterioare, se adaugă şi cele ce urmează. Excluderea titlurilor executorii, altele decât o hotărâre judecătorească, dintre temeiurile care pot fundamenta demararea procedurii executării silite în cazul în care debitorul refuză îndeplinirea cu bună-credinţă a obligaţiilor legale sau contractuale, constituie premisa unei grave încălcări a dreptului de proprietate al creditorilor acestor titluri. Astfel, din perspectiva acestora, obligaţia stabilită în titlul executoriu, respectiv plata unei sume de bani, reprezintă un drept de creanţă, care ia naştere în patrimoniul lor de la data emiterii titlului. Întrucât dreptul de creanţă este un bun, acesta cade în sfera de protecţie a dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Constituţie, care prevăd garantarea şi ocrotirea egale a proprietăţii private (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 70 din 27 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 10 mai 2001, sau Decizia Curţii Constituţionale nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010). Dispoziţia constituţională este incidentă în cauză sub aspectul sferei sale de reglementare, ea referindu-se eo ipso la ocrotirea în mod egal, printre altele, a proprietăţii aparţinând persoanelor fizice ori persoanelor juridice de drept privat (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 177 din 15 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999). Or, în condiţiile în care executarea silită este procedura prin mijlocirea căreia creditorul, titular al dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu, constrânge, cu concursul organelor de stat competente, pe debitorul său, care nu îşi execută de bunăvoie obligaţiile decurgând dintr-un asemenea titlu, de a şi le aduce la îndeplinire în mod silit, constituind acea fază a procesului civil în cadrul căreia creditorul îşi poate realiza în mod efectiv drepturile statornicite într-un titlu executoriu, prin constrângerea patrimonială a debitorului, înlăturarea posibilităţii de valorificare pe această cale procedurală a unui titlu executoriu prevăzut de lege, altul decât o hotărâre judecătorească, pune creditorul obligaţiei consacrate de titlul în cauză în situaţia de a pierde dreptul de proprietate, în substanţa sa. Astfel, dacă veniturile obţinute în baza unor contracte privind raporturi de muncă constituie unica sursă de venit a unei persoane fizice, interdicţia de a declanşa procedura executării silite asupra acestor venituri echivalează cu lipsirea de efecte juridice a însuşi titlului executoriu, întrucât, în aşteptarea realizării unor venituri urmăribile, altele decât cele salariale sau asimilate acestora, executarea titlului executoriu devine incertă, chiar iluzorie. Sunt îndepărtate, pe această cale, de la executarea silită titlurile executorii care consacră creanţe certe, lichide şi exigibile, respectiv actele autentice notariale sau actele de impunere ale organelor fiscale, în aceste situaţii creditorii, persoane fizice sau juridice, respectiv statul, mizând exclusiv pe o executare benevolă a obligaţiilor pecuniare.