Decizia CCR nr. 659/2016Paragraful 15

12. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 3 alin. (2) teza a treia din Legea nr. 164/2014 sunt constituţionale. Reţine că normele de lege criticate nu sunt de natură să aducă atingere principiilor neretroactivităţii şi egalităţii în faţa legii, în condiţiile în care se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei după intrarea în vigoare a acestora şi nu unor raporturi juridice finalizate în temeiul actelor normative anterioare, având, astfel, domeniul lor propriu de aplicare. Un act normativ nou (în speţă, Legea nr. 164/2014) nu face altceva decât să refuze supravieţuirea unor dispoziţii din legislaţia anterioară şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării acestuia în vigoare. Este adevărat că acţiunea în justiţie a fost promovată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014 (18 decembrie 2014), prin care s-au instituit noi termene de soluţionare a dosarelor şi modalităţi de plată a despăgubirilor stabilite, iar în timpul litigiului a intervenit Legea nr. 164/2014, care se aplică şi cauzelor aflate pe rol. Pentru acest motiv, în prezenta cauză devin aplicabile dispoziţiile noii legi în materie, care nu dispun că după terminarea procesului ar putea interveni o reluare a noii proceduri administrative, ci doar plata eşalonată. Pe de altă parte, raportat la situaţia de ansamblu, consideră că modul de interpretare a unei legi şi aplicare a unui act normativ nou asupra proceselor aflate pe rol nu pot fi decât de competenţa exclusivă a instanţei de judecată. Instanţa de judecată, odată ce a intervenit un nou act normativ în materia acordării despăgubirilor, stabilind proceduri diferite de cele anterioare, nu poate să se pronunţe în temeiul unei legi care a ieşit din fondul activ al legislaţiei. O asemenea soluţie ar putea fi de natură să creeze confuzii la nivelul autorităţii competente, pe de o parte, să aplice noua lege, iar, pe de altă parte, să pună în aplicare o hotărâre judecătorească pronunţată în temeiul vechii legi. Ca atare, în această situaţie, Curtea Constituţională nu se poate substitui instanţei în stabilirea legii aplicabile litigiului, în condiţiile în care, în virtutea rolului ei activ, instanţa de judecată tocmai acest lucru trebuie să-l realizeze. În privinţa respectării principiului egalităţii în drepturi, precum şi a obligaţiei de nediscriminare, stabilite prin prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, menţionează că, în acest sens, se ia în considerare tratamentul pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică, în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare.