Decizia CCR nr. 653/2016Paragraful 11
Paragraful 11
8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 din Legea nr. 7/1996 este neîntemeiată, sens în care invocă Decizia nr. 72 din 15 octombrie 2007, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, soluţionând un recurs în interesul legii, a statuat că Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă în cauzele ce au ca obiect plângerile privind cartea funciară întemeiate pe dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 7/1996, adică cele referitoare la căile de atac împotriva încheierilor date cu privire la cererile de înscriere în cartea funciară, întrucât instanţa nu trebuie să stabilească existenţa sau inexistenţa unui drept al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, ci doar legalitatea şi temeinicia încheierii date în cauză; acesta nu poate fi citat ca parte în proces, singurele persoane susceptibile să aibă calitate procesuală fiind cele prevăzute în dispoziţiile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, respectiv persoanele interesate potrivit menţiunilor din cartea funciară. Contrar celor susţinute de autorii excepţiei, prevederile cuprinse în Legea nr. 7/1996 oferă posibilitatea celui interesat de a formula cerere de reexaminare a încheierii de admitere sau de respingere a înscrierii în cartea funciară, ce se soluţionează de registratorul-şef, iar împotriva încheierii registratorului-şef se poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială se află imobilul, fiind astfel respectate exigenţele stabilite de art. 21 şi art. 124 din Constituţie. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu art. 16 alin. (2) din Constituţie precizează că prevederile art. 32 din Legea nr. 7/1996 se aplică în mod egal, fără privilegii şi discriminări, în toate procesele având ca obiect soluţionarea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, a acţiunii în justificare tabulară, în rectificare, precum şi prestaţie tabulară.
Sursa oficială ↗