Decizia CCR nr. 653/2016Paragraful 12

9. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 32 din Legea nr. 7/1996 sunt constituţionale. Invocă Decizia nr. 72 din 15 octombrie 2007, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, admiţând recursul în interesul legii, a hotărât că, în cauzele ce au ca obiect plângerile privind cartea funciară, întemeiate pe dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 7/1996, O.C.P.I. nu are calitate procesuală pasivă. Ulterior, această soluţie s-a concretizat într-un text de lege, şi anume art. I pct. 30 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 prin care s-a introdus art. 50^1 în Legea nr. 7/1996. Prevederile legale criticate dau expresie caracterului necontencios al procedurii de înscriere în cartea funciară reglementate de Legea nr. 7/1996 şi nu creează discriminări între persoanele care se adresează O.C.P.I. Legiuitorul a asigurat cadrul legal ce permite aplicarea unui tratament egal tuturor persoanelor fizice aflate în situaţii juridice similare, în cazul de faţă părţilor implicate în soluţionarea plângerii împotriva încheierii de carte funciară, a acţiunii în justificare tabulară, în rectificare, precum şi prestaţie tabulară. Nerecunoaşterea calităţii procesuale pasive a oficiului teritorial în soluţionarea cererilor menţionate nu este de natură să afecteze constituţionalitatea textelor respective. Mai arată că textul de lege criticat reprezintă o normă specială, ce derogă de la prevederile generale. În plus, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, stabilirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Sub acest aspect, principiul liberului acces la justiţie presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a le utiliza, în formele şi în modalităţile instituite de lege. Ca atare, apreciază că specificul domeniului supus reglementării a impus adoptarea unor soluţii diferite faţă de cele din dreptul comun, iar acest fapt nu relevă aspecte de neconstituţionalitate, fiind în deplină concordanţă cu prevederile art. 129 din Constituţie. Celelalte critici de neconstituţionalitate apar ca fiind neîntemeiate, cu atât mai mult cu cât stabilirea conţinutului şi a limitelor dreptului de proprietate constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie.