Decizia CCR nr. 635/2016Paragraful 24

CCR · decizie de neconstituționalitate · 27.10.2016 · dosar 6.902/101/2012
Paragraful 24
19. De asemenea, Curtea reţine că "motivele temeinice" ce pot fi avute în vedere pentru înlocuirea administratorului judiciar sunt elemente obiective, verificabile, care vizează modul de îndeplinire a atribuţiilor stabilite prin lege în sarcina acestuia. Împrejurarea că din motive care îi sunt imputabile administratorului judiciar acesta poate fi înlocuit din dosarul de insolvenţă, în orice stadiu al procedurii, nu poate fi interpretată ca o îngrădire nejustificată a dreptului de a-şi exercita activitatea profesională, soluţia aleasă de legiuitor fiind una clară, aceste dispoziţii aplicându-se tuturor practicienilor în insolvenţă aflaţi în situaţii similare, fără discriminare.
Sursa oficială ↗