Decizia CCR nr. 653/2025Punctul 15

CCR · decizie de neconstituționalitate · 25.11.2025 · dosar 2.938/118/2012
Punctul 15
15. Aplicând considerentele de principiu la normele criticate, Curtea observă că excepția este neîntemeiată, având în vedere că, prin Decizia nr. 635 din 27 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 12 ianuarie 2017, paragraful 19, a reținut că „motivele temeinice“ ce pot fi avute în vedere pentru înlocuirea administratorului judiciar sunt elemente obiective, verificabile, care vizează modul de îndeplinire a atribuțiilor stabilite prin lege în sarcina acestuia. Împrejurarea că, din motive care îi sunt imputabile administratorului judiciar, acesta poate fi înlocuit din dosarul de insolvență, în orice stadiu al procedurii, nu poate fi interpretată ca o îngrădire nejustificată a dreptului de a-și exercita activitatea profesională, soluția aleasă de legiuitor fiind una clară, aceste dispoziții aplicându-se tuturor practicienilor în insolvență aflați în situații similare, fără discriminare (a se vedea și Decizia nr. 802 din 4 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 316 din 29 martie 2021, paragraful 20). ...
Sursa oficială ↗