Decizia ÎCCJ nr. 1/2025 (RIL)Punctul X

X. Înalta Curte de Casație și Justiție + Cu privire la admisibilitatea recursului în interesul legii 68. Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a făcut de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor art. 471 din Codul de procedură penală, conform cărora: (1) Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție sau colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești. (2) Cererea trebuie să cuprindă soluțiile diferite date problemei de drept și motivarea acestora, jurisprudența Curții Constituționale, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Curții Europene a Drepturilor Omului sau, după caz, a Curții de Justiție a Uniunii Europene, opiniile exprimate în doctrină relevante în domeniu, precum și soluția ce se propune a fi pronunțată în recursul în interesul legii. (3) Cererea de recurs în interesul legii trebuie să fie însoțită, sub sancțiunea respingerii ca inadmisibilă, de copii ale hotărârilor judecătorești definitive din care rezultă că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit de instanțele judecătorești. ... 69. Sub aspectul condițiilor de admisibilitate, art. 472 din Codul de procedură penală prevede că recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează la cerere. ... 70. Verificând regularitatea învestirii Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport cu textele de lege prezentate, care menționează procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în categoria subiecților de drept care pot promova recurs în interesul legii, se constată că această primă cerință referitoare la titularul dreptului de sesizare este îndeplinită. ... 71. De asemenea, analizând hotărârile judecătorești anexate cererii de recurs în interesul legii, care relevă existența unei practici neunitare, cristalizată în două orientări jurisprudențiale diferite cu privire la problema de drept a cărei dezlegare se solicită, se constată îndeplinită și cea de-a doua condiție de admisibilitate prevăzută de art. 472 din Codul de procedură penală. ... 72. Ca urmare, reținând îndeplinite în mod cumulativ condițiile de sesizare prevăzute de art. 471 din Codul de procedură penală, precum și pe cele de ordin formal de la art. 472 din Codul de procedură penală, completul consideră că se impune dezlegarea problemei de drept prin pronunțarea unei decizii în interesul legii. ... + Referitor la problema de drept soluționată diferit de instanțe 73. Din analiza hotărârilor judecătorești anexate actului de sesizare și a conținutului acestuia rezultă că nu există un punct de vedere unitar în ceea ce privește stabilirea datei săvârșirii infracțiunii ca dată de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale în cazul infracțiunilor unice cu mai multe modalități normative de realizare a elementului material, cu referire la infracțiunile de corupție prevăzute de art. 289-292 din Codul penal, atunci când activitatea infracțională implică o desfășurare în timp, fiind realizate, la date diferite, modalități alternative ale elementului material ori mai multe acte de executare specifice uneia dintre modalitățile normative alternative ale elementului material al faptei comise. ... 74. În esență, divergența de jurisprudență are ca punct de plecare calificarea faptei unei persoane de a pretinde sau a accepta promisiunea unei sume de bani sau alte foloase în legătură cu atribuțiile sale de serviciu, respectiv cu ale unui alt funcționar public, sumă de bani/foloase pe care ulterior o/le primește în mai multe tranșe, pe parcursul unui interval de timp, actele de primire eșalonată a sumei de bani/folosului fiind distanțate în timp nu numai între ele (corespunzător efectuării unei plăți fragmentate/în tranșe), precum și în raport cu data când a avut loc prima modalitate normativă de realizare a elementului material al faptei, respectiv acțiunea de pretindere/acceptare a promisiunii, care consumă infracțiunea. ... 75. Astfel, unele instanțe au considerat că data săvârșirii infracțiunilor unice prevăzute de art. 289-292 din Codul penal comise prin realizarea la date diferite a mai multor modalități alternative ale elementului material și, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale este data realizării primei modalități normative, reținându-se că data de la care se consideră săvârșită o infracțiune este data de la care fapta dobândește relevanță penală, respectiv momentul consumării. ... 76. S-a reținut că infracțiunile prevăzute de art. 289-292 din Codul penal sunt infracțiuni cu consumare anticipată, instantanee și de pericol abstract, momentul consumării fiind cel în care infracțiunea s-a produs în configurația sa tipică, respectiv momentul în care s-a produs starea de pericol abstract cerut de norma de incriminare pentru existența infracțiunii în forma sa tip, și anume momentul realizării primei modalități alternative. ... 77. Această interpretare jurisprudențială se regăsește în cauze în care data săvârșirii infracțiunii de corupție a fost analizată din perspectiva prescripției răspunderii penale sau a altor instituții de drept decât prescripția răspunderii penale, spre exemplu, încadrarea juridică sau concursul de legi în timp, însă, indiferent de tipul de analiză pe care instanțele au fost chemate să o facă, s-a considerat că realizarea după momentul consumării infracțiunii a altor conduite reprezentând acțiuni specifice unor modalități alternative ale elementului material nu prezintă nicio relevanță penală. ... 78. În cadrul acestei orientări distingem două abordări, unele instanțe considerând că infracțiunea comisă prin realizarea la date diferite a mai multor modalități alternative ale elementului material reprezintă o infracțiune specifică unității naturale colective, care reunește toate modalitățile alternative efectiv comise, altele că infracțiunea este una simplă, realizată printr-o singură conduită, o singură acțiune, specifică primei modalități alternative a elementului material comise, nu o unitate naturală colectivă, actele materiale ulterioare momentului realizării primei modalități normative (primirea sumei de bani/folosului la o dată ulterioară pretinderii) reprezentând o simplă punere în executare a înțelegerii dintre inculpați, fără a fi privită ca o altă modalitate normativă a elementului material și fără a avea relevanță penală. ... 79. În cea de-a doua orientare jurisprudențială se consideră că data săvârșirii infracțiunilor unice prevăzute de art. 289-292 din Codul penal este data realizării ultimei modalități alternative sau, după caz, data ultimului act de executare din mai multe acte, care reunite caracterizează o singură modalitate alternativă (data primirii sumei de bani/folosului după ce inițial fusese acceptată promisiunea sau a avut loc pretinderea sau data primirii ultimei tranșe din suma de bani), aceasta fiind și data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale. ... 80. Și în cadrul acestei orientări jurisprudențiale unele hotărâri analizează explicit prescripția răspunderii penale pentru infracțiunile deduse judecății, în timp ce altele analizează data săvârșirii infracțiunilor de corupție din perspectiva altor instituții de drept decât prescripția răspunderii penale, respectiv încadrarea juridică sau concursul de legi în timp. ... 81. Indiferent de tipul de analiză efectuată, respectiv în aplicarea prescripției răspunderii penale ori a altor instituții de drept, instanțele care îmbrățișează acest punct de vedere au considerat că acele conduite, realizate ulterior consumării infracțiunii, prezintă relevanță penală și implică valorificarea lor în cadrul unității de infracțiune - fie că este o unitate naturală de infracțiune, fie că este o unitate legală de infracțiune sub forma infracțiunii continuate, reprezentând data săvârșirii infracțiunii și momentul de debut al termenului de prescripție a răspunderii penale. ... 82. Într-o primă abordare s-a reținut că o astfel de infracțiune care implică comiterea la intervale de timp a mai multor modalități alternative ale elementului material, între care există o legătură obiectivă și subiectivă și care reprezintă etape diferite de realizare a unei activități ilicite unice, este comisă sub forma unei unități naturale colective de infracțiune. Fiind o formă a unei unități naturale de infracțiune, dar care are o desfășurare în timp, infracțiunea are un moment al consumării, marcat de realizarea primei modalități alternative, și un moment al epuizării, reprezentat de ultima modalitate alternativă sau ultimul act de executare al unei pluralități de astfel de acte, care alcătuiesc împreună ultima modalitate alternativă, ce reprezintă, totodată, și data săvârșirii infracțiunii unice. ... 83. În cea de-a doua abordare s-a reținut că o atare infracțiune este comisă în formă continuată, fiind astfel o formă a unității legale de infracțiune, cu consecința aplicării dispozițiilor art. 154 alin. (2) din Codul penal, care prevăd că data săvârșirii infracțiunii continuate este data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni. ... 84. Din analiza considerentelor hotărârilor judecătorești invocate în formularea recursului în interesul legii rezultă că problema de drept soluționată diferit în practica instanțelor are ca punct de plecare modul în care acestea au calificat infracțiunile prevăzute de art. 289-292 din Codul penal ca infracțiuni simple, infracțiuni simple - formă a unității naturale colective de infracțiune sau infracțiuni continuate - formă a unității legale de infracțiune, stabilirea naturii juridice a acestor infracțiuni și încadrarea lor în sfera unității naturale de infracțiune sau a unității legale de infracțiune determinând, pe cale de consecință, stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale. ... 85. Dezlegarea acestei probleme presupune o analiză a infracțiunilor prevăzute de art. 289-292 din Codul penal din perspectiva elementelor care imprimă conținutului faptic caracter de unitate infracțională și forma sub care aceasta se manifestă în cazul realizării mai multor modalități alternative ale elementului material al laturii obiective, precum și a dispozițiilor legale care se referă la săvârșirea infracțiunii și termenele de prescripție a răspunderii penale. ... 86. Sub un prim aspect trebuie menționat că textele de lege care se referă la săvârșirea infracțiunii nu precizează care este data când aceasta se consideră săvârșită, observație care se regăsește în cuprinsul Deciziei de îndrumare nr. 1 din 20 iunie 1987 a fostului Tribunal Suprem, care își păstrează valabilitatea și în actuala codificare. ... 87. În explicațiile privind înțelesul unor termeni sau expresii în legea penală, cuprinse în titlul X al Codului penal (similar art. 144 din Codul penal din 1968), art. 174 prevede că prin expresia „săvârșirea unei infracțiuni“ sau „comiterea unei infracțiuni“ se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și participarea la comiterea acestora în calitate de autor, instigator sau complice. ... 88. Textul de lege nu conține nicio precizare cu privire la data când infracțiunea se consideră săvârșită. ... 89. În materia prescripției, sub denumirea marginală „Termenele de prescripție a răspunderii penale“, la art. 154 alin. (2) din Codul penal se prevede că termenele de prescripție se calculează de la data săvârșirii infracțiunii și precizează că în cazul infracțiunilor continue termenul curge de la data încetării acțiunii sau inacțiunii, în cazul infracțiunilor continuate de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni, iar în cazul infracțiunilor, de obicei, de la data săvârșirii ultimului act. ... 90. Tot astfel, la alineatele (3) și (4) ale aceluiași articol sunt stabilite regulile după care se socotesc termenele de prescripție a răspunderii penale în cazul infracțiunilor progresive și al altor infracțiuni anume prevăzute de lege, respectiv trafic de persoane și exploatare a persoanelor vulnerabile, infracțiuni contra libertății și integrității sexuale, altele decât cele declarate imprescriptibile, precum și al infracțiunii de pornografie infantilă, săvârșită față de minor, în aceste cazuri fiind relevantă fie data săvârșirii acțiunii sau inacțiunii, raportată la pedeapsa corespunzătoare rezultatului definitiv produs - pentru infracțiunea progresivă, fie data când minorul a devenit major ori data decesului minorului, dacă aceasta intervine înainte ca minorul să fi devenit major. ... 91. Din textele de lege enunțate reiese că în materia prescripției răspunderii penale, în toate celelalte cazuri decât cele anume prevăzute la art. 154 alin. (2) teza a II-a, alin. (3) și (4) din Codul penal, termenele se calculează de la data săvârșirii infracțiunii, conform regulii generale prevăzute la art. 154 alin. (2) teza I, a cărei semnificație nu poate fi alta decât cea care rezultă din conținutul art. 174 din Codul penal. ... 92. Or, așa cum s-a arătat, sintagma „săvârșirea unei infracțiuni“ este definită legal prin referirea la caracterul de faptă consumată ori rămasă în fază de tentativă, concept căruia, din punctul de vedere al analizei ce interesează în prezenta cauză, îi corespunde realizarea actului de conduită interzis prin norma de incriminare - ca manifestare a acțiunii sau inacțiunii ce constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii, și urmarea imediată caracteristică conținutului respectivei infracțiuni. ... 93. Consumarea infracțiunii este întotdeauna raportată la gradul de realizare a activității infracționale, care, la rândul său, implică, ca fază în desfășurare, producerea acelui efect care, constituind rezultatul executării acțiunii sau inacțiunii interzise, este specific incriminării respective. ... 94. Rezultatul produs, ca urmare a acțiunii/inacțiunii infracționale, îl regăsim în incriminarea legală și, indiferent de modalitatea în care apare menționat în text, explicit sau se degajă implicit din formularea incriminării, constituie un element în lipsa producerii căruia nu se poate vorbi de consumarea infracțiunii.^1 ^1 Vasile Papadopol, Doru Pavel, Formele unității infracționale în dreptul român. Casa de Editură și Presă Șansa, București, 1992, pag. 30. ... 95. Distincția este importantă, întrucât, în funcție de rezultatul faptei, care poate fi o vătămare materială ori o stare de pericol, infracțiunile se consideră consumate după executarea activității infracționale și producerea rezultatului, în cazul infracțiunilor materiale, de rezultat, sau executarea în întregime a activității materiale ce constituie elementul material al laturii obiective, în cazul infracțiunilor abstracte, de pericol. ... 96. În cazul infracțiunilor de pericol, denumite în literatura juridică „formale (de atitudine, de simplă acțiune)“, la care urmarea constă în starea periculoasă pe care în mod firesc o produce activitatea infracțională, pentru consumarea infracțiunii este suficient să se constate că executarea a fost în mod complet realizată. ... 97. Pe de altă parte, în problema de drept analizată, importantă este și distincția dintre infracțiunile cu conținut unic și cele cu conținut alternativ. ... 98. Astfel, infracțiunile cu conținut unic sunt acele infracțiuni ale căror elemente constitutive se înfățișează sub formă unică, exclusivă, nesusceptibilă de mai multe modalități, în timp ce infracțiunile cu conținut alternativ sunt cele pentru care norma de incriminare prevede variante alternative de săvârșire a elementului material, echivalente sub aspectul semnificației lor penale. ... 99. Prin urmare, realizarea mai multor modalități diferite de săvârșire a faptei, în cazul infracțiunilor cu conținut alternativ, nu afectează unitatea infracțiunii și nici nu întârzie momentul consumării infracțiunii în raport cu ultima modalitate alternativă de comitere a elementului material al laturii obiective. ... 100. Consumarea infracțiunii are loc prin realizarea oricărei modalități a elementului material, iar odată consumată infracțiunea, realizarea unei alte modalități alternative în baza aceleiași rezoluții infracționale va fi lipsită de consecințe juridice sub aspectul analizat. ... 101. Raportând aceste considerente teoretice la conținutul concret al infracțiunilor prevăzute de art. 289-292 din Codul penal, caracterizate ca fiind infracțiuni de simplă acțiune și de pericol - pentru existența cărora, sub aspectul urmării, legea nu cere producerea unei urmări determinate, și, totodată, infracțiuni de consumare anticipată și instantanee, în sensul că, prin voința legiuitorului, comiterea oricăreia dintre modalitățile alternative ale elementului material generează starea de pericol la adresa valorii sociale proteguite juridic și determină momentul de consumare a infracțiunii, se consideră că data săvârșirii infracțiunii și, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale este cea a comiterii primei modalități alternative a elementului material al laturii obiective a infracțiunii, independent de realizarea subsecventă, ulterioară, a mai multor modalități alternative din conținutul infracțiunii și indiferent de intervalul de timp care se interpune între data săvârșirii primei modalități alternative și comiterea unei alte modalități alternative ori între actele care compun acțiunea caracteristică uneia din modalitățile normative de săvârșire a faptei. ... 102. Așa cum rezultă din conținutul dispozițiilor art. 289-292 din Codul penal, în cazul infracțiunilor de luare/dare de mită, traficul/cumpărarea de influență, legiuitorul a prevăzut ca modalități de comitere a faptei tipice consumate și acțiuni/inacțiuni specifice actelor de pregătire sau actelor de executare rămase în faza tentativei, această modalitate de reglementare, care reflectă opțiunea legiuitorului de a recunoaște valoare juridică superioară unor acte care, în mod normal, caracterizează forme imperfecte de infracțiune prin asimilare cu infracțiunea consumată, justificând calificarea lor ca infracțiuni de consumare anticipată. ... 103. Ca modalități alternative de comitere a faptelor, norma de incriminare de la art. 289-290 din Codul penal, respectiv art. 291-292 din Codul penal, prevede că acestea se realizează fie prin pretindere sau primire de bani sau alte foloase necuvenite de către un funcționar public^2 ori acceptarea promisiunii unor astfel de foloase pentru sine sau pentru altul, respectiv promisiune, oferire sau dare de bani ori alte foloase necuvenite, în cazul infracțiunilor de luare/dare de mită, fie prin pretindere, primire sau acceptarea de promisiuni de bani sau alte foloase de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public, în schimbul traficării influenței sale, respectiv promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în cazul infracțiunilor privind traficul/cumpărarea de influență. ^2 În noțiunea de funcționar public, în sens autonom, includem toate categoriile de subiecți activi nemijlociți ai infracțiunii [funcționarii publici asimilați prevăzuți de art. 175 alin. (2) , persoanele prevăzute de art. 293, 294 și 308 din Codul penal]. ... 104. Așadar, fiind vorba de infracțiuni cu conținut alternativ, înseamnă că realizarea oricărei modalități a elementului material va conduce la consumarea infracțiunii. ... 105. Sub acest aspect, se apreciază ca relevantă Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, pronunțată în legătură cu o altă infracțiune cu conținut alternativ, respectiv spălarea banilor prevăzută de art. 29 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicată, cu modificările și completările ulterioare. ... 106. Chiar dacă prin această decizie, instanța supremă nu sa pronunțat cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării de față, în considerentele formulate a stabilit care sunt efectele/consecințele pe care le produce realizarea oricărei modalități alternative a elementului material și realizarea succesivă, ulterioară, a altei modalități de comitere a faptei, în baza aceleiași rezoluții infracționale. ... 107. Astfel, s-a reținut că „realizarea oricărei modalități a elementului material va conduce la consumarea infracțiunii. Odată consumată infracțiunea, realizarea altei modalități a elementului material în baza aceleași rezoluții infracționale va fi lipsită de consecințe juridice.“ ... 108. Prin urmare, această decizie de unificare a jurisprudenței trebuie reținută în cauză, în contextul în care practica neunitară constatată este generată tocmai de interpretarea diferită a semnificației atribuite unor conduite infracționale săvârșite subsecvent realizării unei prime modalități a elementului material al laturii obiective ori în cazul realizării mai multor acte materiale circumscrise unei singure modalități de săvârșire a infracțiunii. ... 109. Pe de altă parte, efectul obligatoriu al unei decizii interpretative nu este atașat numai dispozitivului, ci în egală măsură și considerentelor, motiv pentru care statuările instanței supreme în legătură cu momentul consumării infracțiunii cu conținut alternativ și lipsa unor consecințe juridice care să poată fi atribuite prin realizarea unei alte modalități de comitere a elementului material ori a repetării actelor materiale care se circumscriu aceleiași modalități alternative de săvârșire a faptei își păstrează valabilitatea și în cazul infracțiunilor de corupție, prevăzute la art. 289-292 din Codul penal. ... 110. Așa fiind, având în vedere toate cele expuse, trebuie să se constate că în situația în care în desfășurarea activității infracționale se regăsește acțiunea de pretindere/oferire/acceptarea promisiunii unei sume de bani sau alte foloase, momentul realizării respectivei acțiuni marchează consumarea infracțiunii, indiferent dacă primirea efectivă a banilor sau altor foloase are loc sau nu sau dacă acțiunea de primire se realizează ulterior în tranșe, pe o perioadă mai lungă de timp. ... 111. Primirea ulterioară a sumei de bani sau altor foloase, sub forma unei plăți unice sau în mai multe tranșe, nu întârzie momentul consumării infracțiunii, până la momentul săvârșirii ultimului act de remitere, consumarea având loc odată cu pretinderea/acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, respectiv prima plată efectuată dintr-o succesiune de plăți fragmentate, atunci când acțiunea de primire a plăților eșalonate nu concretizează o punere în aplicare a acțiunii inițial realizate prin pretinderea/acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase. ... 112. Din hotărârile judecătorești anexate actului de sesizare, precum și din conținutul acestuia rezultă însă că aspectul asupra căruia instanțele nu au un punct de vedere comun nu constă în faptul de a stabili când se produce consumarea infracțiunii, ci dacă conduitele realizate ulterior consumării acesteia prezintă sau nu relevanță penală, unele instanțe considerând că acțiunile ulterioare trebuie valorificate în cadrul unității naturale colective de infracțiune - ca formă a infracțiunii simple, care, implicând o desfășurare în timp a activității infracționale, cunoaște și un moment al epuizării, reprezentat de comiterea ultimei modalități alternative sau a ultimului act de executare al unei pluralități de acte care alcătuiesc împreună ultima modalitate alternativă, producerea acestui moment reprezentând și data săvârșirii infracțiunii unice. ... 113. Așa cum s-a arătat mai sus în dezvoltările anterioare, prin dispozițiile art. 154 din Codul penal, referitoare la termenele de prescripție a răspunderii penale, legiuitorul a reglementat diferențiat momentul de debut al curgerii termenului de prescripție a răspunderii penale în cazul unor forme ale unității infracționale, stabilind expres că acesta este reprezentat de data ultimului act de executare în cazul infracțiunii continuate, data la care conduita a încetat în cazul infracțiunii continue și data la care conduita a produs primul rezultat de natură să încadreze fapta în ilicitul penal, în cazul infracțiunii progresive. ... 114. Or, „infracțiunea simplă nu cunoaște un moment al epuizării, distinct de cel al consumării, infracțiunea fapt epuizat fiind posibilă doar la infracțiunile continue, continuate, progresive și la cele din obicei“, astfel cum instanța supremă a reținut în considerentele Deciziei nr. 5 din data de 11 februarie 2019, pronunțată în recurs în interesul legii. ... 115. Infracțiunea simplă^3 este definită în doctrină ca fiind o formă a unității naturale de infracțiune, caracterizată de o singură acțiune, care produce un singur rezultat și completează conținutul legal al unei singure norme de incriminare. ^3 Andra-Roxana Trandafir, Mihail Udroiu, Dragoș Pârgaru, Luarea de mită în rate - o nouă formă de unitate de infracțiune: nici naturală, nici legală, ci jurisprudențială, Analele Universității din București - Seria Drept, pag. 175. ... 116. Unitatea infracțiunii simple^4 se păstrează în situația în care acțiunea constitutivă a infracțiunii nu este rezultatul unei singure acțiuni, ci realizarea ei implică comiterea mai multor acte similare, care, fără a avea o semnificație proprie, alcătuiesc împreună acțiunea unică incriminată (spre exemplu: falsificarea unui înscris oficial prin înscrierea mai multor mențiuni inexacte; aplicarea mai multor lovituri unei persoane, în aceeași împrejurare; sustragerea mai multor bunuri săvârșite cu aceeași ocazie, în cadrul unei activități de sustragere unice). ^4 Vasile Papadopol, Doru Pavel, Formele unității infracționale în dreptul român. Casa de Editură și Presă Șansa, București, 1992, pag. 20 și 40. ... 117. Tot astfel, unitatea naturală de infracțiune acoperă^5 și acele situații în care actele săvârșite în aceeași ocazie, în strânsă legătură între ele, exteriorizând un proces intențional unic, concretizează conținuturi alternative ale aceleiași infracțiuni (spre exemplu: fapta unei persoane, care, chemată în fața instanței de judecată, face afirmații mincinoase și în același timp nu declară tot ceea ce știe în legătură cu împrejurări esențiale ale cauzei, actele astfel săvârșite realizând conținutul a două modalități alternative de săvârșire a infracțiunii prevăzute de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 din Codul penal; pătrunderea prin violență în locuința unei persoane și refuzul de a părăsi locuința la cererea expresă a acesteia, acțiuni corespunzătoare ambelor variante alternative ale infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 224 din Codul penal). ^5 Vasile Papadopol, Doru Pavel, Formele unității infracționale în dreptul român. Casa de Editură și Presă Șansa, București, 1992, pag. 41. ... 118. În fine, din perspectiva ce interesează problematica prezentului recurs în interesul legii, literatura juridică de specialitate a dezvoltat teoria unității naturale colective de infracțiune^6, construcție juridică care reunește în cadrul unei acțiuni unice acte specifice unor modalități alternative de săvârșire a infracțiunii, distanțate/separate între ele de anumite intervale de timp. ^6 Vasile Papadopol, Doru Pavel, Formele unității infracționale în dreptul român. Casa de Editură și Presă Șansa, București, 1992, pag. 39 și 41. ... 119. În cadrul acestei teorii juridice^7, se consideră că între faptele prevăzute ca modalități alternative de săvârșire a infracțiunii există o legătură naturală, în sensul că săvârșirea uneia este urmarea firească a celeilalte, în cazul infracțiunilor de corupție actele de pretindere și primire a sumei de bani sau altor foloase în legătură cu îndeplinirea unui act de serviciu, indiferent de intervalul de timp care în fapt le separă, reprezentând trepte succesive de realizare a unui inter criminis, faze succesive, respectiv tentativa și consumarea, ale unei activități infracționale unice. ^7 Vasile Papadopol, Doru Pavel, Formele unității infracționale în dreptul român. Casa de Editură și Presă Șansa, București, 1992, pag. 42. ... 120. Pe de altă parte, tot ca formă a unității naturale colective de infracțiune este calificată în doctrină și de o parte a jurisprudenței^8 situația în care între actele omogene ale aceleiași modalități alternative de comitere a faptei se interpun anumite intervale de timp, respectiv primirea eșalonată a sumei de bani sau altor foloase, reținându-se că actele de primire eșalonată nu afectează unicitatea folosului material, reunindu-se toate, în mod natural, într-o singură acțiune constitutivă a aceleiași infracțiuni. ^8 Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, Decizia nr. 1.758 din 4 mai 2010, www.scj.ro L.V. Lefterache. Drept penal. Partea generală. Curs pentru studenții anului II, ediția a 3-a, Editura Hamangiu, București, 2021, pag. 427 și următoarele. ... 121. În acest punct de analiză, argumentele expuse în sprijinul orientării jurisprudențiale, care include ipotezele de fapt arătate în categoria unității naturale colective de infracțiune, interesează în cadrul prezentului recurs în interesul legii numai sub aspectul consecințelor recunoscute activității infracționale desfășurate după momentul realizării primei modalități alternative de săvârșire a faptei, când are loc consumarea infracțiunii, ori a primului rezultat produs/act de primire dintr-o pluralitate de asemenea acte, care realizează acțiunea constitutivă a infracțiunii. ... 122. Se reține în cadrul acestei orientări jurisprudențiale^9 că infracțiunile săvârșite în ipotezele de fapt menționate, în care activitatea infracțională are o desfășurare în timp, prezintă un moment al consumării, marcat de realizarea primei modalități alternative, și un moment al epuizării, reprezentat de ultima modalitate alternativă sau ultimul act de executare al unei pluralități de astfel de acte, care alcătuiesc împreună ultima modalitate alternativă, ce reprezintă și data săvârșirii infracțiunii unice. ^9 Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală, Decizia nr. 490/A din 1 martie 2023. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în materie penală, Decizia nr. 38 din 2 mai 2023 și Decizia nr. 48 din 26 mai 2023. ... 123. În raport cu cele arătate, reiese, așadar, că ceea ce separă în realitate cele două orientări jurisprudențiale este modul diferit de evaluare a dinamicii activității infracționale în raport cu natura și specificul infracțiunilor de corupție, unele instanțe reținând că actele de primire ulterioare pretinderii sunt absorbite juridic în cadrul primei modalități alternative care consumă infracțiunea, iar celelalte, dimpotrivă, considerând că momentul distinct al epuizării - echivalent datei săvârșirii ultimei modalități alternative ori al ultimului act de executare dintr-o pluralitate de acte specifice ultimei modalități normative, marchează finalizarea activității infracționale, acțiunea inițială fiind practic absorbită juridic în ultima, care îi asigură împlinirea. ... 124. Introducerea unui așa-zis moment al epuizării ca reper pentru stabilirea datei de săvârșire a faptei și implicit a datei de la care începe să curgă termenul de prescripție în cazul unității naturale colective (denumită ca atare în doctrină și/sau jurisprudență ori doar menționată ca unitate naturală de infracțiune), cu referire la infracțiunile prevăzute de art. 289-292 din Codul penal, după modelul infracțiunii continue, nu poate fi acceptată, neavând acoperire în actuala reglementare legală, dispozițiile art. 154 alin. (2) teza a II-a din Codul penal prevăzând în mod clar și limitativ situațiile în care termenul de prescripție a răspunderii penale curge de la momentul epuizării/finalizării activității infracționale, prin excepție de la regula generală de la art. 154 alin. (2) teza I. ... 125. Având în vedere modalitatea de reglementare a infracțiunilor de corupție prevăzute de art. 289-292 din Codul penal, aceea a incriminării ca act de executare a unor acte care în realitate au semnificația unui început de punere în executare, se poate concluziona că în temeiul legii prima modalitate alternativă de comitere a faptei (promisiune/oferire, respectiv pretindere/acceptarea promisiunii) absoarbe juridic conduitele subsecvente, ulterioare, consumării infracțiunii. ... 126. Aceasta nu înseamnă că activitatea infracțională ulterioară consumării faptei nu prezintă relevanță penală, ci doar că, prin voința legiuitorului, orice acte ulterioare sunt absorbite în prima modalitate alternativă realizată, spre deosebire de situațiile în care, tot în temeiul legii, absorbția operează în sens invers, întreaga activitate infracțională raportându-se la momentul care conturează rezultatul final al acesteia, respectiv epuizarea infracțiunii. ... 127. Trebuie ținut seama și de faptul că lipsa de autonomie a actelor infracționale absorbite juridic în prima modalitate alternativă ori în sens invers, prin raportare la momentul care marchează sfârșitul activității infracționale, nu echivalează cu ștergerea activității infracționale desfășurate, care continuă să producă acele efecte asupra cărora legea nu a intervenit în mod expres, în sensul de a le fi atribuit o anumită semnificație juridică, în cazul analizat, cea a datei la care se consideră săvârșită infracțiunea și, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale. ... 128. Pe linia acestui mod de gândire, nu poate fi acceptată interpretarea potrivit căreia absorbția juridică în prima modalitate alternativă ori în primul act dintr-o succesiune de acte corespunzătoare unei singure modalități normative constituie un impediment pentru angajarea răspunderii penale a participanților, cu contribuții ulterioare actului inițial. ... 129. Dimpotrivă, în situația în care după consumarea infracțiunii se realizează una sau mai multe dintre celelalte modalități alternative ale elementului material al infracțiunii și rezultă îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de lege pentru reținerea participației penale, spre exemplu, dacă, după consumarea acțiunii de pretindere, intervenția intermediarului în cadrul operațiunii subsecvente, de primire a banilor/altor foloase, urmărește acordarea unui ajutor autorului, contribuțiile ulterioare intră în sfera ilicitului penal, cu toate consecințele decurgând din aceasta. ... 130. Este adevărat că, față de natura de infracțiune simplă de consumare anticipată a luării/dării de mită, respectiv traficul/cumpărarea de influență, nu este exclusă ipoteza ca activitatea infracțională să continue să se desfășoare în paralel cu curgerea termenului de prescripție a răspunderii penale, însă nici pentru situații de acest fel nu este permisă interpretarea legii penale prin analogie și în defavoarea acuzatului prin recurgerea la reguli aplicabile unei alte forme a unității naturale de infracțiune, respectiv infracțiunea continuă, remediul posibil fiind o modificare legislativă care să includă între formele unității de infracțiune cu durată în timp și infracțiunile de corupție. ... 131. De asemenea, în rezolvarea problemei de drept examinate prezintă relevanță și Decizia nr. 5 din data de 11 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, care se referă la stabilirea datei săvârșirii infracțiunilor simple a căror latură obiectivă presupune producerea unei pagube/realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp și, implicit, a datei de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale. ... 132. Chiar dacă infracțiunile de corupție prevăzute de art. 289-292 din Codul penal, fiind infracțiuni de pericol, nu implică producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp, dezlegarea instanței supreme este importantă în cauză din perspectiva statuării ce vizează criteriile pe baza cărora se determină data de început a curgerii termenului de prescripție a răspunderii penale, în cazul infracțiunilor simple, de rezultat sau pericol concret. ... 133. În partea relevantă a deciziei mai sus menționate, instanța supremă a arătat că „(...) momentul de debut al curgerii termenului de prescripție a răspunderii penale este cel în care s-a produs prima pagubă sau s-a produs primul folos patrimonial, întrucât doar atunci sunt întrunite toate condițiile cerute de norma de incriminare pentru existența infracțiunii în configurația sa tipică, acesta fiind momentul în care fapta săvârșită a produs rezultatul cerut de norma de incriminare pentru existența infracțiunii în forma tip. Prin urmare, atunci când infracțiunea comisă este o infracțiune de rezultat sau de pericol concret, dacă, în caz concret, urmarea tipică (corespunzătoare stadiului de infracțiune consumată) se produce la o oarecare distanță în timp față de momentul desfășurării (și încetării comiterii) elementului material, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale este momentul consumării (data producerii primei urmări relevante penal/primul moment de la care fapta se poate încadra juridic drept infracțiune). Momentul de debut al curgerii termenului de prescripție a răspunderii penale nu poate fi extins până la data producerii definitive a pagubei sau până la data realizării definitive a folosului patrimonial“. ... 134. Rezultă din considerentele de mai sus că momentul de debut al curgerii termenului de prescripție a răspunderii penale este în directă legătură cu data realizării acțiunii sau inacțiunii ce caracterizează latura obiectivă a infracțiunii, respectiv atunci când fapta săvârșită a produs rezultatul cerut de norma de incriminare pentru existența infracțiunii în configurația sa tipică, ceea ce în cazul infracțiunilor de corupție analizate se traduce în realizarea primei modalități alternative ori a primului act material dintr-o succesiune de acte circumscrise acțiunii caracteristice uneia din modalitățile normative de săvârșire a faptei (primirea eșalonată a sumei de bani/alte foloase). ... 135. În considerarea tuturor celor arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii apreciază că trebuie să se constate că aplicarea regulilor prevăzute de art. 154 alin. (2) teza a II-a din Codul penal referitoare la momentul epuizării infracțiunii în corelație cu data de început a curgerii termenului de prescripție a răspunderii penale nu poate fi extinsă și altor forme de unitate naturală sau legală de infracțiune. ... 136. Orice altă interpretare ar avea drept consecință nesocotirea deciziilor interpretative ale Înaltei Curți de Casație și Justiție mai sus evocate, al căror efect obligatoriu este atașat nu numai dispozitivului, dar și considerentelor, precum și încălcarea principiului legalității incriminării și a pedepsei prevăzut de art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. ... 137. Cu privire la principiul legalității incriminării și pedepsei, „nullum crimen, nulla poena sine lege“, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că garanțiile consacrate de art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale reprezintă o componentă esențială a supremației legii și ocupă un loc primordial în cadrul sistemului de protecție a drepturilor omului. Așa cum rezultă din obiectul și scopul său, art. 7 paragraful 1 trebuie interpretat și aplicat în așa fel încât să asigure o protecție efectivă împotriva urmăririlor și a condamnărilor penale arbitrare. Deopotrivă, art. 7 paragraful 1 interzice aplicarea retroactivă a legii penale în detrimentul acuzatului. Acesta stabilește, de asemenea, principiul conform căruia numai legea poate defini o infracțiune și prescrie o pedeapsă. În timp ce interzice, în special, extinderea domeniului de aplicare a infracțiunilor existente la fapte care anterior nu erau infracțiuni, art. 7 paragraful 1 stabilește, de asemenea, principiul conform căruia legea penală nu trebuie interpretată în mod extensiv în detrimentul unui acuzat, de exemplu prin analogie. ... 138. De asemenea, prin Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale a României, referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022, s-a statuat, printre altele, că: „a permite celui care interpretează și aplică legea penală, în absența unei norme exprese, să stabilească el însuși regula după care urmează să rezolve un caz, luând ca model o altă soluție pronunțată într-un alt cadru reglementat, reprezintă o aplicare prin analogie a legii penale. Or, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale, art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, care consacră principiul legalității incriminării și pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conținutului infracțiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracțiuni, prevăd și principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată și aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie.“ ... 139. De menționat că natura de infracțiune simplă de consumare anticipată a infracțiunilor prevăzute de art. 289-292 din Codul penal nu exclude posibilitatea reținerii formei continuate de infracțiune, potrivit art. 35 alin. (1) din Codul penal, atunci când, în circumstanțele particulare ale cauzei, se constată îndeplinite condițiile de existență ale acesteia, ca formă a unității legale de infracțiune. ... 140. În consecință, prin data săvârșirii infracțiunii și, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale în cazul infracțiunilor unice prevăzute de art. 289-292 din Codul penal, în ipoteza în care sunt realizate, la date diferite, mai multe modalități normative ale elementului material, se înțelege data comiterii primei modalități alternative independent de realizarea subsecventă, ulterioară, a mai multor modalități alternative din conținutul infracțiunii și indiferent de intervalul de timp care se interpune între data săvârșirii primei modalități alternative și comiterea unei alte modalități alternative ori între actele care compun acțiunea caracteristică uneia din modalitațile normative de săvârșire a faptei, respectiv data comiterii primului act dintr-o succesiune de acte corespunzătoare unei singure modalități normative. ... ...