Decizia ÎCCJ nr. 3/2026 (RIL)Punctul IX

IX. Înalta Curte de Casație și Justiție + Cu privire la admisibilitatea recursului în interesul legii 55. Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a făcut de către Colegiul de conducere al Curții de Apel București, în temeiul dispozițiilor art. 471 din Codul de procedură penală, conform cărora: (1) Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție sau colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești. (2) Cererea trebuie să cuprindă soluțiile diferite date problemei de drept și motivarea acestora, jurisprudența Curții Constituționale, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Curții Europene a Drepturilor Omului sau, după caz, a Curții de Justiție a Uniunii Europene, opiniile exprimate în doctrină relevante în domeniu, precum și soluția ce se propune a fi pronunțată în recursul în interesul legii. (3) Cererea de recurs în interesul legii trebuie să fie însoțită, sub sancțiunea respingerii ca inadmisibilă, de copii ale hotărârilor judecătorești definitive din care rezultă că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit de instanțele judecătorești. ... 56. Sub aspectul condițiilor de admisibilitate, art. 472 din Codul de procedură penală prevede că recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii. ... 57. Verificând regularitatea învestirii Înaltei Curți de Casație și Justiție, în raport cu textele de lege menționate, care enumeră, în categoria subiecților de drept care pot promova recurs în interesul legii, colegiile de conducere ale curților de apel, se constată că această primă cerință referitoare la titularul dreptului de sesizare este îndeplinită. ... 58. De asemenea, analizând jurisprudența atașată sesizării, care relevă existența unor orientări jurisprudențiale diferite ale problemei de drept a cărei dezlegare se solicită, se constată îndeplinită și cea de-a doua condiție de admisibilitate prevăzută de art. 472 din Codul de procedură penală. ... 59. Constatând îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile de sesizare prevăzute de art. 471 și 472 din Codul de procedură penală, se consideră că se impune dezlegarea problemei de drept prin pronunțarea unei decizii în interesul legii. ... + Referitor la problema de drept soluționată diferit de instanțe 60. Cu titlu prealabil, trebuie precizat că autorul sesizării a solicitat instanței supreme să asigure interpretarea și aplicarea unitară a legii în legătură cu problema de drept vizând „Data de la care curge dobânda legală în cazul răspunderii civile delictuale, în cazul în care persoana vătămată s-a constituit parte civilă în mod legal în procesul penal și a solicitat daune materiale și daune morale, dar și acordarea dobânzii legale de la data săvârșirii infracțiunii/faptei ilicite“. ... 61. Întrucât în cuprinsul actului de sesizare nu sunt indicate dispozițiile legale a căror interpretare și aplicare unitară se urmărește a se realiza prin prezentul demers judiciar, este necesar a se proceda la identificarea prevederilor legale care au determinat pronunțarea hotărârilor judecătorești divergente și, implicit, apariția practicii judiciare neunitare în legătură cu problema de drept invocată. ... 62. De asemenea, este necesar a se proceda la reformularea întrebării adresate, având în vedere că solicitarea vizează stabilirea momentului de început al cursului dobânzii legale penalizatoare aferente despăgubirilor acordate în temeiul răspunderii civile delictuale, însă este indicată doar ipoteza în care persoana vătămată s-a constituit în mod legal parte civilă în procesul penal. Or, modul de soluționare a acțiunii în răspundere civilă delictuală este același, indiferent dacă faptul juridic ilicit este prevăzut și ca infracțiune, iar în acest din urmă caz, fiind lipsit de relevanță dacă acțiunea civilă se exercită în procesul penal sau pe cale separată, în fața instanței civile, deoarece dispozițiile art. 19 alin. (1) și (5) din Codul de procedură penală prevăd cu claritate că „acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale“, iar „repararea prejudiciului material și moral se face potrivit dispozițiilor legii civile“. ... 63. În raport cu cele arătate, observând cuprinsul actului de sesizare întocmit de Colegiul de conducere al Curții de Apel București, se constată că problema de drept cu privire la care se solicită o rezolvare unitară vizează stabilirea datei de la care curge dobânda legală penalizatoare aferentă despăgubirilor materiale și/sau morale acordate pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin săvârșirea unei fapte ilicite, indiferent dacă fapta ilicită cauzatoare de prejudicii este sau nu este prevăzută ca infracțiune. Dispozițiile legale incidente prin raportare la problema juridică ridicată de autorul sesizării, a căror interpretare și aplicare unitară se urmărește, sunt cele cuprinse la art. 1.381, art. 1.385, art. 1.386, art. 1.523 alin. (2) lit. e) și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil, coroborate cu cele cuprinse în art. 1 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiarfiscale în domeniul bancar. ... 64. Interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor legale anterior menționate conduc la soluția stabilirii datei de la care curge dobânda legală penalizatoare aferentă despăgubirilor materiale și/sau morale acordate în temeiul răspunderii civile delictuale, ca fiind data producerii prejudiciului, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare. ... 65. În conformitate cu art. 1.349 alin. (1) și (2) din Codul civil, cel care, având discernământ, încalcă îndatorirea de a respecta regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și de a nu aduce atingere, prin acțiunile sau inacțiunile sale, drepturilor și intereselor legitime ale altor persoane este ținut să răspundă, pe teren delictual, de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. ... 66. Repararea prejudiciului în cazul răspunderii civile delictuale este guvernată de principiul reparației integrale, consacrat de art. 1.385 alin. (1) din Codul civil, conform căruia „prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel“. ... 67. Reglementând întinderea reparației, articolul 1.385 din Codul civil prevede, la alin. (3) , că despăgubirea acordată trebuie să acopere atât pierderea efectiv suferită (damnum emergens), cât și beneficiul nerealizat (lucrum cessans), stipulând explicit că „despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat“, dar și „câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut să îl realizeze și de care a fost lipsit“. ... 68. Prejudiciile ce se pot produce printr-un delict civil pot fi atât de natură patrimonială, cât și morală, dispozițiile legale referitoare la reparația prejudiciului în cazul răspunderii delictuale nefăcând nicio distincție între aceste două categorii sub aspectul caracterului integral al reparării lor, astfel încât, acolo unde legiuitorul nu distinge, nici cel ce interpretează legea nu trebuie să o facă. ... 69. În raport cu cele arătate, rezultă fără dubiu că, în materia răspunderii civile delictuale, orice prejudiciu, indiferent dacă este unul patrimonial sau unul nepatrimonial, conferă persoanei vătămate dreptul la repararea pagubei produse. De altfel, art. 1.381 alin. (1) din Codul civil prevede că „orice prejudiciu dă dreptul la reparație“. ... 70. Pentru a răspunde problemei de drept ridicate în cuprinsul prezentei sesizări, în vederea determinării datei de la care curge dobânda legală penalizatoare aferentă despăgubirilor materiale și/sau morale acordate în temeiul răspunderii civile delictuale, este necesar a se stabili, în prealabil, data exigibilității dreptului persoanei prejudiciate la încasarea despăgubirilor acordate pentru acoperirea prejudiciului cert suferit prin comiterea faptei ilicite. ... 71. Astfel, în ceea ce privește data la care se naște dreptul la reparația prejudiciului, material sau moral, aceasta este în mod neechivoc prevăzută de art. 1.381 alin. (2) din Codul civil, care dispune în sensul că „dreptul la reparație se naște în ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat încă“. ... 72. Repararea prejudiciului poate fi realizată fie în natură, fie prin echivalent, prin plata unor despăgubiri, dispozițiile art. 1.386 alin. (1) din Codul civil stipulând explicit, în privința formelor reparației, că „repararea prejudiciului se face în natură, prin restabilirea situației anterioare, iar dacă aceasta nu este cu putință ori dacă victima nu este interesată de reparația în natură, prin plata unei despăgubiri, stabilite prin acordul părților sau, în lipsă, prin hotărâre judecătorească“. ... 73. Totodată, sunt relevante dispozițiile art. 1.386 alin. (2) din Codul civil, conform cărora „la stabilirea despăgubirii se va avea în vedere, dacă prin lege nu se prevede altfel, data producerii prejudiciului“. ... 74. Prin urmare, din interpretarea literală și sistematică a prevederilor art. 1.381 alin. (1) și (2) și ale art. 1.386 alin. (1) și (2) din Codul civil, rezultă că dreptul persoanei prejudiciate la repararea prejudiciului, indiferent dacă prejudiciul este unul material sau unul moral și indiferent dacă repararea se realizează în natură sau prin plata unei despăgubiri, se naște de la momentul producerii prejudiciului. ... 75. La aceeași concluzie se ajunge și dacă avem în vedere dispozițiile art. 2.528 alin. (1) din Codul civil, care reglementează momentul de început al cursului prescripției extinctive al dreptului la acțiunea în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită, prevăzându-se explicit că prescripția începe să curgă „de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea“. Așadar, dreptul material la acțiunea privind acordarea despăgubirilor cuvenite pentru acoperirea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită se naște în raport cu momentul cunoașterii prejudiciului și al persoanei răspunzătoare. ... 76. În consecință, raportul juridic în conținutul căruia intră dreptul creditorului (victima, fie imediată, fie indirectă) de a fi despăgubit și obligația corelativă de despăgubire (în sarcina autorului faptei ilicite sau a celui chemat să răspundă pentru acesta) se naște în chiar momentul producerii prejudiciului, persoana vătămată fiind îndreptățită la despăgubiri încă de la acest moment, chiar dacă întinderea creanței nu a fost încă determinată printr-o tranzacție sau o hotărâre judecătorească definitivă [așa cum prevede art. 1.381 alin. (2) din Codul civil, „chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat încă“]. ... 77. Hotărârea judecătorească pronunțată în această materie nu are, pentru dreptul de creanță în discuție, un efect constitutiv, această hotărâre, ca, de altfel, majoritatea hotărârilor judecătorești pronunțate în materie civilă, având efect declarativ. Instanța judecătorească este chemată a rezolva un litigiu între părți cu privire la existența și întinderea dreptului la repararea prejudiciului prin echivalent, pronunțându-se cu privire la un drept subiectiv preexistent și înlăturând starea de incertitudine, de contestare cu privire la existența și/sau întinderea sa prin confirmarea sau infirmarea conținută în soluția pronunțată. Față de dispozițiile neechivoce ale art. 1.381 alin. (2) din Codul civil nu se poate susține că dreptul de creanță al victimei, fie imediate, fie indirecte, are drept cauză, drept temei, hotărârea judecătorească definitivă. ... 78. Așa fiind, din cele anterior expuse rezultă că dreptul persoanei prejudiciate la încasarea despăgubirilor materiale și/sau morale acordate pentru acoperirea prejudiciului cert suferit prin comiterea faptei ilicite se naște de la data producerii prejudiciului, iar hotărârea judecătorească pronunțată cu privire la repararea prin echivalent a pagubei are caracter declarativ, recunoscând un drept subiectiv civil preexistent. ... 79. Odată stabilită data exigibilității dreptului la reparație prin echivalent, este necesar a se analiza dacă persoana prejudiciată prin comiterea faptei ilicite este sau nu este îndreptățită la încasarea unor daune-interese moratorii, cuvenite pentru repararea prejudiciului produs prin întârzierea executării obligației de plată a despăgubirilor materiale și/sau morale acordate în temeiul răspunderii civile delictuale. ... 80. Așa cum s-a arătat anterior, art. 1.385 alin. (3) din Codul civil prevede explicit că repararea integrală a prejudiciului presupune acordarea unor despăgubiri care să acopere nu doar pierderea efectiv suferită, ci și beneficiul nerealizat. În același sens, art. 1.531 alin. (2) din Codul civil dispune că „prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit“. ... 81. Totodată, conform art. 1.535 alin. (1) din Codul civil, „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu“. ... 82. De asemenea, prezintă relevanță dispozițiile art. 1.523 alin. (2) lit. e) din Codul civil, care prevăd că, atunci când obligația se naște din săvârșirea unei fapte ilicite extracontractuale, debitorul se află de drept în întârziere. Așa fiind, în raport cu dispozițiile art. 1.535 alin. (1) din Codul civil, dreptul de creanță al persoanei prejudiciate, constând în încasarea despăgubirilor materiale și/sau morale cuvenite pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, este exigibil, nefiind necesară îndeplinirea vreunei alte formalități pentru punerea în întârziere și pentru nașterea dreptului la acordarea daunelor moratorii, ca urmare a întârzierii executării obligației bănești datorate de către debitor, pe teren delictual. ... 83. Evaluarea legală a daunelor moratorii în cazul obligațiilor bănești se realizează potrivit Ordonanței Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, care prevede, la art. 1 alin. (3) , că „dobânda datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență este denumită dobândă penalizatoare“, art. 3 alin. (2) din același act normativ prevăzând cum se stabilește rata dobânzii legale penalizatoare (este egală cu rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, plus 4 puncte procentuale). ... 84. Față de cele de mai sus, concluzia este că, în cazul răspunderii civile delictuale, debitorul obligației de reparație fiind de drept în întârziere, obligația de reparație fiind scadentă la data cauzării prejudiciului, dobânda legală datorată începând cu acest moment nu poate fi dobânda remuneratorie, prevăzută de art. 1 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011, care, conform acestui text de lege, se datorează de debitorul obligației de a da o sumă de bani pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenței obligației, ci doar dobânda penalizatoare sus-menționată, care se calculează de la scadență. Dobânda legală penalizatoare este cea prin calcularea căreia se determină daunele moratorii pe care le menționează articolul 1.535 alin. (1) din Codul civil. ... 85. Pentru datorarea acestei dobânzi legale penalizatoare nu prezintă importanță faptul că valoarea debitului principal nu este, deocamdată, stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă (se invocă, în acest sens, imposibilitatea calculării de daune moratorii, atât timp cât debitorul nu știe ce sumă are de plătit cu titlu de debit principal), aceasta fiind opțiunea legiuitorului, dincolo de culpa debitorului cu privire la întârzierea în acoperirea prejudiciului, pentru a asigura obiectivul pe care la avut în vedere ca fiind prioritar, cel al acoperirii integrale a prejudiciului. ... 86. Dacă s-ar aprecia diferit, și anume că dobânda legală penalizatoare se datorează de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, ar însemna că prevederile art. 1.523 alin. (2) lit. e) din Codul civil ar rămâne fără aplicabilitate; or, unul dintre principiile fundamentale ale interpretării normei juridice este acela potrivit căruia o dispoziție trebuie interpretată în sensul de a produce efecte juridice, nu în acela de a nu produce niciunul (actus interpretandus est potius ut valeat qua mut pereat). În plus, stabilirea datei rămânerii definitive a hotărârii judecătorești ca dată de la care se cuvin daune moratorii aferente despăgubirilor materiale și/sau morale acordate în temeiul răspunderii civile delictuale s-ar traduce într-o nesocotire a principiului reparării integrale a prejudiciului, contrar prevederilor art. 1.385 alin. (1) din Codul civil. ... 87. Stabilirea în concret a momentului producerii prejudiciului, în raport cu particularitățile fiecărei situații juridice deduse judecății, reprezintă un aspect de fapt ce excedează obiectului sesizării de față, instanța supremă putând oferi numai o dezlegare în drept, în scopul interpretării și aplicării unitare a legii. Așa fiind, revine fiecărei instanțe judecătorești misiunea de a determina în cauza concretă cu care a fost învestită care este data producerii prejudiciului, dată care poate să coincidă sau nu cu data comiterii faptei ilicite, putând fi chiar o dată ulterioară momentului soluționării definitive a litigiului, în condițiile în care, spre exemplu, art. 1.385 alin. (2) din Codul civil prevede posibilitatea acordării unor despăgubiri și pentru un prejudiciu viitor, dacă producerea lui este neîndoielnică, iar art. 1.387 alin. (2) din Codul civil reglementează, pentru ipoteza vătămării integrității corporale sau a sănătății unei persoane, acordarea unor despăgubiri sub forma unor prestații bănești periodice în cazul pierderii sau nerealizării câștigului din muncă. ... 88. Având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 10 și art. 14 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, despăgubirile întemeiate pe contractele de asigurare RCA se acordă în cuantum egal cu întinderea prejudiciului produs terților prin accidente de vehicule și de tramvaie, până la limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA (care este egală cu cea mai mare valoare dintre limita de răspundere prevăzută în legislația aplicabilă și cea prevăzută în contractul RCA), iar, potrivit dispozițiilor art. 41 din același act normativ, Legea nr. 132/2017 se completează, între altele, cu dispozițiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, cele statuate prin prezenta în legătură cu data de la care curge dobânda legală penalizatoare aferentă despăgubirilor materiale și/sau morale datorate pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin săvârșirea unei fapte ilicite sunt aplicabile și în ipoteza angajării răspunderii civile a asigurătorilor RCA. ... 89. Concluzionând, raportat la sesizarea formulată, ținând seama de toate argumentele anterior expuse, se impune soluționarea problemei de drept analizate în sensul că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 19 alin. (1) și alin. (5) din Codul de procedură penală, coroborate cu cele ale art. 1.381, art. 1.385, art. 1.386, art. 1.523 alin. (2) lit. e) și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil și ale art. 1 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, în cazul acordării unor despăgubiri materiale și/sau morale pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin săvârșirea unei fapte ilicite, indiferent dacă este prevăzută sau nu ca infracțiune, data de la care curge dobânda legală penalizatoare aferentă despăgubirilor acordate este data producerii prejudiciului. ... 90. Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 473 și 474 din Codul procedură penală, ... ...