Decizia CCR nr. 508/2016Paragraful 13

9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 242 alin. (10) din Codul de procedură penală a devenit inadmisibilă şi, în subsidiar, este neîntemeiată. Astfel, arată că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, art. 242 din Codul de procedură penală a fost completat cu alin. (4^1) şi (4^2), iar dispoziţiile alin. (5) au fost modificate, astfel că, în cursul urmăririi penale, revocarea măsurilor preventive ale controlului judiciar şi controlului judiciar pe cauţiune, precum şi înlocuirea acestor măsuri între ele se dispun de procuror, chiar dacă măsura a fost luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi. Întrucât dispoziţiile de lege nou-introduse prevăd expres faptul că şi măsura preventivă a controlului judiciar poate fi înlocuită cu cea a controlului judiciar pe cauţiune, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a devenit inadmisibilă. În subsidiar, consideră că, mutatis mutandis, considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 582 din 21 octombrie 2014, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 242 alin. (11) din Codul de procedură penală, sunt valabile şi în cauza de faţă, astfel că art. 242 alin. (10) din Codul de procedură penală nu aduce nicio atingere prevederilor art. 21 din Constituţie, câtă vreme textul de lege criticat nu afectează dreptul la un proces echitabil şi nici garanţiile acestuia, respectiv egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor promulgate, publicitatea procesului, soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil, prezumţia de nevinovăţie şi asigurarea dreptului la apărare. 10. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 242 alin. (10) din Codul de procedură penală este inadmisibilă, întrucât autorul excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile invocate, ci este nemulţumit, în realitate, de faptul că textul de lege criticat prevede doar posibilitatea înlocuirii măsurii arestării preventive sau a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar pe cauţiune, neputându-se dispune şi înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura controlului judiciar pe cauţiune. Astfel, aspectele prezentate pun în discuţie necesitatea modificării legislaţiei în sensul completării acesteia, aşa încât să permită înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura controlului judiciar pe cauţiune, lucru care ar fi ilogic, întrucât măsura controlului judiciar este mai puţin restrictivă decât măsura controlului judiciar pe cauţiune. Acceptarea unei asemenea critici ar echivala cu transformarea instanţei de contencios constituţional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni art. 61 din Constituţie, potrivit căruia "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a ţării", fiind în contradicţie şi cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, conform căruia "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".