Decizia CCR nr. 505/2016Paragraful 21

16. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (7) şi ale art. 343 din Codul de procedură penală este neîntemeiată. Astfel, textele de lege criticate se constituie în veritabile norme de protecţie şi nicidecum nu sunt de natură a contraveni textelor constituţionale invocate în susţinerea excepţiei. De asemenea, invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia măsurile preventive şi procedurile judiciare în materie penală trebuie să aibă o durată rezonabilă, aspecte ce sunt apreciate în concret în raport cu specificul cauzei. Criteriile luate în considerare de către Curtea de la Strasbourg, având în vedere atât prevederile art. 5, cât şi pe cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, sunt: natura litigiului - unde este avut în vedere gradul de complexitate a cauzei, şi anume faptele ce trebuie elucidate şi chestiunile juridice ce trebuie tranşate; complexitatea procedurilor incidente în cauză; comportamentul părţilor - unde se apreciază rolul pe care îl au acestea în prelungirea procedurilor; atitudinea autorităţilor competente - rolul lor în prelungirea nejustificată a procedurilor, în special, în materie penală, în cadrul fazei de instrucţie. Arată că normele constituţionale cuprind dispoziţii referitoare la dreptul de a fi soluţionată cauza într-un termen rezonabil - art. 21 alin. (3) - şi dreptul ca durata măsurii arestării preventive să nu depăşească un termen rezonabil - art. 23 alin. (5) . Cu excepţia reglementărilor cu privire la libertatea individuală, Constituţia nu impune o durată maximă în care instanţele judecătoreşti trebuie să soluţioneze anumite proceduri judiciare. Astfel, deşi nu este obligatoriu ca normele de procedură penală să prevadă termene pentru desfăşurarea procedurilor, instituirea de către legiuitor a unor obligaţii legate de durata maximă a unora dintre acestea constituie o garanţie în plus pentru participanţii la procesul penal. Mai arată că, prin Decizia nr. 636 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 7 decembrie 2015, Curtea Constituţională a reţinut, la paragraful 15, că termenul prevăzut de art. 343 din Codul de procedură penală este unul de recomandare. Referitor la instituirea în sarcina instanţei de judecată a obligaţiei de a verifica, din oficiu, periodic dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauţiune sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestei măsuri, aceasta constituie o garanţie pentru respectarea dreptului părţilor la un proces echitabil. În plus, trebuie remarcat şi faptul că art. 207 alin. (7) din Codul de procedură penală reprezintă o transpunere în ceea ce priveşte măsura controlului judiciar şi a controlului judiciar pe cauţiune a prevederilor art. 23 alin. (6) din Constituţie referitoare la verificarea periodică de către instanţa de judecată a legalităţii şi temeiniciei arestării preventive.