Decizia CCR nr. 467/2016Paragraful 19
Paragraful 19
18. Cu privire la art. 21 alin. (4) lit. d) din Regulament, se precizează că acesta generează incertitudine juridică prin faptul că nu precizează cine constată încetarea de drept, cine face informarea în plen şi care este termenul în care se face informarea. De asemenea, preluarea soluţiei legislative cuprinse în art. 32 alin. (3) din Legea nr. 96/2006, prevederi care la rândul lor prezintă aspecte de neconstituţionalitate, face ca art. 21 alin. (4) lit. d) din Regulament să fie la rândul său neconstituţional. Sintagmele "pierdere a sprijinului politic" şi "funcţie obţinută prin susţinere politică" denotă o lipsă de precizie şi previzibilitate, nefiind clar la ce fel de susţinere/sprijin politic s-ar referi textul în cauză în condiţiile în care susţinerea politică ar trebui înţeleasă ca rezidând în propunerea persoanei pentru obţinerea funcţiei de membru al Biroului permanent, iar sprijinul politic la votul suveran al plenului Camerei, prin care majoritatea se exprimă în favoarea obţinerii de către persoană a funcţiei în cauză. Astfel, susţinerea politică nu este sursa funcţiei, ci doar un "prilejuitor", oferind exclusiv vocaţia la dobândirea funcţiei, votul suveran al plenului Camerei fiind sursa dobândirii funcţiei şi constituind manifestarea sprijinului politic a majorităţii în favoarea persoanei care a candidat.
Sursa oficială ↗