Decizia CCR nr. 468/2016Paragraful 6
Paragraful 6
5. Neconstituţionalitatea art. 32 alin. (3) din Legea nr. 96/2006 se datorează, în opinia autorului sesizării, redactării defectuoase, neclare şi imprecise, de natură să afecteze accesibilitatea şi previzibilitatea constrângerii şi să genereze instabilitate, contrar principiului securităţii raporturilor juridice. Sintagma "oricărei funcţii obţinute prin susţinere politică" cuprinsă în textul legal antereferit are o formulare vagă şi imprecisă, întrucât permite interpretarea conform căreia funcţia de preşedinte al Camerei ar fi obţinută de la partidul sau formaţiunea politică ce oferă susţinerea politică, iar nu de la plenul Camerei Deputaţilor, care se exprimă prin vot, cu respectarea cvorumului şi majorităţii de vot prevăzute de art. 67 şi art. 76 alin. (2) din Constituţie.
Sursa oficială ↗