Decizia CCR nr. 444/2016Paragraful 12

8. Tribunalul Arad - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională asigură controlul constituţionalităţii legilor, iar nu modul lor de punere în practică. Arată că, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat cu valoare de principiu că nu poate modifica sau completa textul de lege supus controlului de constituţionalitate şi nici nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare a legii, ci numai asupra conformităţii acestuia în raport cu Constituţia. În plus, cu privire la dispoziţiile art. 91 alin. (2) fraza a doua din Codul de procedură penală, apreciază că acestea nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 referitor la dreptul la apărare şi nici prevederile art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Arată că obligaţiile organului judiciar rezultă din condiţiile pe care trebuie să le asigure avocatului din oficiu atunci când înlocuieşte avocatul ales, respectiv un termen rezonabil şi înlesnirile necesare pentru pregătirea unei apărări efective, condiţii precizate in extenso faţă de reglementarea anterioară, punându-se accent, în mod justificat, pe asigurarea efectivităţii dreptului la apărare, în acord cu jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg. În acelaşi sens trebuie interpretată şi precizarea, preluată din legea veche, potrivit căreia, în cursul judecăţii, termenul care trebuie pus la dispoziţia avocatului din oficiu trebuie să fie de minimum 3 zile, tocmai pentru ca apărarea să poată fi asigurată. În jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg se conturează şi obligaţia organului judiciar de a pretinde avocatului să presteze o apărare corespunzătoare din punct de vedere profesional şi să nu accepte o prezenţă pur formală, aspect inserat în prevederile art. 91 alin. (3) din Codul de procedură penală. În fine, referitor la dispoziţiile art. 181 alin. (1) din Codul de procedură penală, menţionează că acestea vizează o probă care poate fi avută sau nu în vedere de instanţă cu ocazia pronunţării pe fondul cauzei.