Decizia ÎCCJ nr. 92/2024 (HP)Punctul XI
Punctul XI
XI. Înalta Curte de Casație și Justiție
XI.1. Asupra admisibilității sesizărilor
58. Temeiul de drept al prezentelor sesizări îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024. ...
59. Potrivit art. 1 alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, „prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal (...) prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2) , de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze“. ...
60. Conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, „dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“, iar, potrivit art. 4, „dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie“. ...
61. Din aceste prevederi legale rezultă următoarele condiții de admisibilitate a sesizării:
a) existența unei cauze dintre cele enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, aflată în curs de judecată; ...
b) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; ...
c) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție. ... ...
62. Verificând îndeplinirea acestor condiții, se constată că litigiile din ambele sesizări conexate au ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială unor funcționari din cadrul unor agenții județene pentru ocuparea forței de muncă, funcționari salariați în conformitate cu prevederile Legii-cadru 153/2017, fiind, așadar, îndeplinită prima condiție de admisibilitate. ...
63. Chestiunea de drept ce se solicită a fi lămurită se referă, în esență, la posibilitatea acordării majorării de 15% pentru complexitatea muncii unor funcționari din cadrul instituțiilor pârâte, pentru timpul alocat activității de bază, în condițiile în care, în luna pentru care se solicită acordarea acestei majorări, funcționarii respectivi au fost nominalizați în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și au beneficiat de o majorare de până la 50% a salariului de bază, proporțional cu timpul alocat fiecărui proiect de finanțare cu fonduri europene nerambursabile, în conformitate cu art. 16 din Legea-cadru nr. 153/2017. ...
64. În condițiile în care pretențiile reclamanților din litigiile în cadrul cărora au fost formulate cele două sesizări conexate se referă tocmai la acordarea unor astfel de majorări pentru complexitatea muncii, pentru funcționari care au beneficiat deja de majorarea de până la 50% reglementată de art. 16 din Legea-cadru nr. 153/2017, rezultă că soluția în litigiu depinde de chestiunea de drept supusă lămuririi. ...
65. De asemenea, se constată că este vorba de o veritabilă chestiune de drept, dificultatea interpretării normelor legale decurgând din imprecizia sintagmei „proporțional cu timpul efectiv alocat activităților pentru fiecare proiect“ din cuprinsul art. 16 din Legea-cadru nr. 153/2017. Pornind de la o înțelegere diferită a modului de acordare a majorării de până la 50% reglementate de acest articol, unele instanțe au apreciat că este posibilă acordarea, în completare, a majorării de 15% pentru complexitatea muncii, calculată doar pentru zilele aferente activității de bază, în timp ce alte instanțe au apreciat că acest lucru nu este posibil având în vedere interdicția reglementată de anexa nr. VIII din Legea-cadru nr. 153/2017 de cumul al celor două majorări. Chiar dacă pentru cea de-a doua interpretare nu au fost identificate hotărâri judecătorești, faptul că această opinie a fost exprimată argumentat în unele puncte de vedere teoretice înaintate de instanțe, fiind însușită chiar de una dintre instanțele de trimitere, demonstrează existența unui risc de practică neunitară care justifică declanșarea procedurii reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. ...
66. În fine, în ceea ce privește condiția ca problema de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii și să nu fi făcut obiectul unei statuări a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se constată că și aceasta este îndeplinită, nefiind identificată o procedură de această natură care să aibă ca obiect chestiunea de drept ce se solicită a fi lămurită. ... ...
XI.2. Asupra fondului sesizărilor
67. Prealabil analizei problemei de drept se impune o lămurire cu privire la normele supuse interpretării. ...
68. Dacă, în cadrul întrebării formulate în Dosarul nr. 2.073/1/2024, nu se face trimitere la actele normative supuse interpretării [se menționează doar art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, care însă nu este relevant pentru chestiunea de drept formulată], în Dosarul nr. 2.124/1/2024 se face referire la nota 3 capitolul I lit. A subpct. 1 și 4 din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, notă identificată în mod imprecis de instanța de trimitere. ...
69. În realitate, în anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 există două note cu un conținut similar, respectiv nota 5 de la capitolul I lit. A pct. I referitoare la salarizarea personalului din administrația publică centrală și nota 2 de la capitolul I lit. A pct. II referitoare la salarizarea personalului din unitățile teritoriale (notă care a mai făcut obiectul interpretării, pe aspecte diferite de cele din prezenta procedură, în cadrul Deciziei nr. 82 din 26 noiembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept). ...
70. Instanța de trimitere menționează, în mod eronat, numărul notei și, de asemenea, atunci când redă conținutul notei supuse interpretării citează subpct. 2 din cadrul notei 2 de la capitolul I lit. A pct. II și subpct. 4 din cadrul notei 5 de la capitolul I lit. A pct. I. ...
71. În realitate, în condițiile în care reclamanții din ambele litigii sunt funcționari în cadrul unor agenții județene pentru ocuparea forței de muncă, nefiind încadrați într-o instituție centrală, norma incidentă o constituie nota 2 de la capitolul I lit. A pct. II, subpct. 2 și 3 (care are, într-adevăr, un conținut similar subpct. 4 din nota 5 de la capitolul I lit. A pct. I, dar un câmp de reglementare diferit). ...
72. Analizând chestiunea de drept supusă dezlegării, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit notei 2 de la capitolul I lit. A pct. II din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017:
2. Funcționarii publici din serviciile publice deconcentrate ale instituțiilor din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Mediului, Ministerului Sănătății, Ministerului Educației Naționale și Ministerului Muncii și Justiției Sociale beneficiază, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%. ...
3. Majorarea prevăzută la pct. 2, precum și majorările prevăzute la art. 16 și 17 din prezenta lege nu se pot acorda cumulat aceleiași persoane. ... ...
73. Pe de altă parte, art. 16 din Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează majorarea de până la 50% ca o majorare care se acordă „proporțional cu timpul efectiv alocat activităților pentru fiecare proiect“. ...
74. În acest context legislativ, cele două instanțe de trimitere au ridicat problema dacă este posibilă și aplicarea majorării de 15% pentru complexitatea muncii pentru timpul alocat funcției de bază, în condițiile în care majorarea de până la 50% a fost acordată în considerarea orelor alocate realizării proiectelor finanțate din fonduri europene nerambursabile. ...
75. Răspunsul la această întrebare implică lămurirea modului în care se acordă majorarea de până la 50%, reglementată de art. 16 din Legea-cadru nr. 153/2017. ...
76. Pentru punerea în aplicare a normei primare a fost adoptat Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 325/2018, aplicabil ratione tempore în litigiile în care au fost formulate prezentele sesizări, care, la art. 4 alin. (1) , prevede următoarele:
Personalul din cadrul instituției și/sau autorității publice, nominalizat, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile, pe perioada în care își desfășoară activitatea în aceste condiții, beneficiază de o majorare a salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, cu până la 50%, în funcție de timpul efectiv lucrat lunar pentru activitățile proiectului și prevăzute corespunzător în fișa postului, după cum urmează:
a) până la 20 ore pe lună se acordă o majorare salarială de 10%; ...
b) între 21-40 ore pe lună se acordă o majorare salarială de 20%; ...
c) între 41-60 ore pe lună se acordă o majorare salarială de 30%; ...
d) între 61-80 ore pe lună se acordă o majorare salarială de 40%; ...
e) peste 80 ore pe lună se acordă o majorare salarială de 50%. ... ...
77. După cum se poate observa, timpul efectiv lucrat lunar pentru activitățile proiectului influențează procentul concret de majorare de care beneficiază fiecare membru al echipelor de proiecte, însă, odată stabilit acest procent, el se aplică salariului de bază. ...
78. Din modalitatea de reglementare rezultă că legiuitorul a considerat cele două majorări, respectiv cea de 15% pentru complexitatea muncii și cea de până la 50% pentru desemnarea funcționarului în echipele de proiect, ca alternative, ambele având același scop, respectiv acela de a bonifica desfășurarea, pe parcursul lunii, a unei activități cu un grad de complexitate mai ridicat. Însă, în timp ce majorarea de 15% este stabilită în procent fix, ținând seama de complexitatea generală a activității funcționarilor vizați, majorarea de până la 50% variază în funcție de sporul de complexitate ce decurge din prestarea, în timpul unei luni, a unei activități privitoare la proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile. ...
79. În aceste condiții, aplicarea unei alte majorări de 15% a salariului de bază în luna în care persoana respectivă a beneficiat deja de o majorare a salariului de bază de până la 50% este de natură să încalce interdicția privind cumulul celor două majorări, edictată de subpct. 3 din nota 2 de la capitolul I lit. A pct. II din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017. ...
80. Este adevărat că pentru primul interval de timp, respectiv de până la 20 de ore alocate realizării proiectelor, procentul de majorare reglementat de Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 325/2018 este de 10%, inferior, deci, procentului de 15% prevăzut de subpct. 2 din nota 2 de la capitolul I lit. A pct. II din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017. Această inadvertență a legiuitorului secundar care nu a corelat, în mod corespunzător, procentele de majorare pentru realizarea proiectelor cu procentul de majorare pentru complexitatea muncii nu este suficientă pentru a conduce la o altă soluție. În cazul în care există persoane care au alocat, într-o lună, până la 20 de ore pentru realizarea proiectului se poate pune, cel mult, problema acordării majorării celei mai avantajoase, dar în niciun caz nu se poate proceda la cumularea celor două majorări, întrucât, așa cum s-a menționat mai sus, s-ar încălca interdicția expresă din cuprinsul subpct. 3 al notei 2 de la capitolul I lit. A pct. II din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017. ...
81. În concluzie, având în vedere modalitatea de reglementare a celor două majorări, acordarea unei majorări de 15% în lunile în care funcționarul a beneficiat de majorarea salariului de bază cu un procent de până la 50% nu este posibilă, complexitatea muncii fiind deja bonificată, în mod global, prin acordarea majorării de până la 50%, calculată prin luarea în considerare a ponderii activității referitoare la proiectele finanțate din fonduri europene nerambursabile în ansamblul activității funcționarului. ... ... ...
Sursa oficială ↗